Cum ne mai strică alde UEFA mândrețe de pauză competițională! …de-ajungi să-i dai dreptate lu’ domnu’ Nașu’ care, devenit sculă europeană, atacă deja meandrele concretului de interes mondial: „Încălzirea globală va conduce la un nou program competițional”. Adânc, Nașu’! Da’ Crăciunul nu rămâne pe 25 decembrie, chiar dacă fără zăpezi? Și-atunci cum crezi matale că i-ai putea opri de la tăierea porcului și de la țuica adiacentă pe onor subordonații? Așa că, și dacă ar da tropicele peste noi, tradiția zice că de Crăciun (și cam până spre Paște!) se agață mingea-n cui. Dar dacă tot e vara ca iarna, de ce n-am juca noi în lunile alea când lumea merge la Costinești? Și, de fapt, de ce să mai jucăm dacă singurul obiectiv e accesul în Liga Campionilor? Nu mai bine faci, tot matale, o țâr’ de lab…, ăăăă, pardon, lobby pe la UEFA ca să primească pe veci o echipă în Liga aia, adică pe Dinamo care, și dacă n-ar vrea, parcă tot o forțează oamenii lu’ matale să ia titlu? Așa că, dacă tot n-am apucat să prevedem în timp util vara din decembrie-februarie și am întrerupt campionatul, nu ne rămâne decât să sperăm că alde Steaua și Dinamo vor supraviețui în iadul în care intră direct, fără tranzit prin purgatoriul (sau purgativul?!) pe care îl constituie campionatul intern. Rămâne drept palidă speranță ideea că ăia, jucând ca turbații cât îi vara lor (și iarna noastră!) de lungă, poate-poate or fi obosit, astfel încât odihniții noștri să-i ia la omor. Dacă am ajuns aici, atunci hai să și detaliem nițel: Bayern, pe care tocmai ce o văzusem la televizor duminică, în Bundesliga, alaltăseară se destrăbăla pe nu știu ce continent jucând niscai amicale cu ceva chinezi. Sau japonezi. Ori coreeni, că tot aia-i. Asta, în loc să-și pregătească, cu multă odihnă, meciul de marți cu Real! Or fi sănătoși!? Iar în acest timp, coșmarul Middlesbrough ce-mi făcea? Se bătea, tot alaltăseară, cu alți neisprăviți într-una din cele ’j’de mii de cupe pe care le toot joacă britanicii de parcă la ei calendarul are paișpe mii de zile pe an. E bine, Nașu’: dacă așteptăm încălzirea globală ca să nu mai întrerupem joaca de două ori câte patru luni pe an, atunci tot atunci vom începe să ne gândim și la mult de șase meciuri în Liga Campionilor.
