Răsplată

Diplome și medalii pentru 106 copii, participanți la Școala de vară organizată de Asociația Educatorilor Suceveni

„Cursul festiv” a început cu intonarea imnului Școlii de vară
„Cursul festiv” a început cu intonarea imnului Școlii de vară

Cea de-a X-a ediție a Școlii de vară pentru juniori organizată de Asociația Educatorilor Suceveni, în perioada 18-22 august a.c., s-a încheiat, vineri, cu acordarea de diplome și medalii copiilor participanți.
Directorul Școlii de vară, profesor Adriana Nichitean, a început „cursul festiv” cu „imnul Școlii de vară”, a cântat și a dansat împreună cu juniorii, majoritatea cu fețele pictate în culori vii.
La programul ediției din acest an au fost înscriși 106 copii cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, coordonați de cadre didactice membre ale Asociației Educatorilor Suceveni, dar și de 11 voluntari, elevi de liceu. Cursanții au avut parte de întreceri sportive, ateliere de creație, de gătit, de grafică, dans, limba engleză, lectură, jocuri cercetășești, excursii etc.
Parteneri în cadrul proiectului au fost Liceul cu Program Sportiv Suceava, Asociația Județeană „Sportul pentru Toți”, Inspectoratul de Poliție Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, Salvați Copiii Suceava, Librăriile Alexandria, Carrefour.
Toată activitatea asociației are la bază voluntariatul
Acest gen de școală de vară a fost promovat în județ pentru prima dată de Asociația Educatorilor Suceveni în 2003, împreună cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, dar prima ediție a fost destinată cadrelor didactice. Președintele asociației, prof. Maria Pavelescu, ne-a declarat că, atunci, una dintre colege i-a spus că ar dori să participe, dar nu are cu cine lăsa copilul. „Așa a apărut ideea școlii de vară pentru juniori. Noi am fost primii din județ care am organizat, ulterior au preluat modelul și alte școli”, a spus Maria Pavelescu.
Toate acțiunile asociației au la bază voluntariatul, singura persoană retribuită fiind contabilul. Finanțarea este asigurată din cotizațiile membrilor, din sponsorizări și din proiecte. Până anul trecut, cât voluntari de la Peace Corps au activat în România, Asociația Educatorilor Suceveni a primit de la agenția guvernamentală americană finanțarea unor proiecte cu sume cuprinse între 4.000 și 19.000 de dolari, ceea ce i-a permis să-și asigure logistica.
Asociația Educatorilor Suceveni are 450 de membri, dar, potrivit Mariei Pavelescu, nu toți sunt activi, nici măcar la nivelul achitării cotizației, care este de 30 de lei pe an.

Cursanții au avut parte de întreceri sportive, ateliere de creație, de gătit, de grafică, dans, limba engleză, lectură, jocuri cercetășești, excursii

Recomandări