Reprezentanții județului Suceava la etapa finală a Festivalului Multicultural „De dragoste, de neam, de țară”, la secțiunea folclor (Festivalul Folcloric „Cântece din totdeauna”), desfășurat la Zalău, în perioada 29 noiembrie – 1 Decembrie, s-au întors cu diplome de excelență și de onoare, după o evoluție foarte bună în fața a sute de spectatori.
Cele trei soliste vocale, Larisa Bulgariu și Alexandra Ungureanu, reprezentând Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, au obținut diplome de onoare, iar Laura Erhan, de la Casa de Cultură a Sindicatelor Câmpulung Moldovenesc, a fost selectată de juriu pentru gala laureaților, unde a fost răsplătită cu diplomă de excelență. Larisa Bulgariu și Alexandra Ungureanu îl au ca îndrumător pe profesorul de muzică Cristian Doboș.
Concursul, la care au participat cei mai buni artiști de muzică populară, membri în formațiile și ansamblurile folclorice ale celor 51 de case de cultură ale sindicatelor din întreaga țară, s-a desfășurat, în zilele de 29 și 30 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, iar pe 1 Decembrie a avut loc Gala Laureaților.
În cadrul Festivalului Folcloric „Cântece din totdeauna” de la Zalău au evoluat și interpreții consacrați de muzică populară precum Mioara Velicu, Petrică Mâțu Stoian, Dumitru Fărcaș, Dinu Iancu Sălăjanu, dar și alți artiști care activează ca și dansatori, interpreți sau instrumentiști în cadrul Caselor de Cultură ale Sindicatelor din întreaga țară.
Evenimentul cultural care a reunit peste 300 de membri ai ansamblurilor folclorice, grupuri vocale, soliști vocali și instrumentali din Transilvania, Moldova și Țara Românească, printre ei numărându-și cele trei sucevence, este organizat de Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România.