Diplomații europeni cred că provincia Kosovo va proclama independența în februarie-martie



Diplomații europeni se așteaptă la proclamarea independenței provinciei Kosovo în cursul lunii februarie sau la începutul lunii martie, relatează AFP, prezentând câteva repere în acest sens.
Până la 3 februarie – atunci când este programat al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Serbia – liderii UE vor evita decizii importante în problema Kosovo, avantajând astfel realegerea președintelui proeuropean Boris Tadici. De asemenea, liderii kosovari vor evita declararea independenței până la acestă dată.
La 6 februarie va avea loc ședința inaugurală a Parlamentului kosovar. În cazul în care Tadici va pierde alegerile, deputații de la Priștina ar putea proclama independența în prima ședință. Diplomații sunt însă încrezători că acest lucru nu se va întâmpla, în 6 februarie putând fi anunțată, cel mult, data ulterioară la care Kosovo va proclama independența.
Tot în februarie, Uniunea Europeană urmează să aprobe începerea misiunii de 1.800 de polițiști și juriști din Kosovo. De altfel, UE va autoriza și preluarea conducerii Biroului Civil Internațional care va înlocui misiunea ONU în Kosovo.
La 18 februarie este programată reuniunea miniștrilor europeni de Externe. Unii analiști cred că exact înaintea acestei întâlniri Kosovo ar putea proclama independența, iar miniștrii de Externe se vor pronunța asupra subiectului în timpul reuniunii.
Liderii europeni speră să amâne proclamarea independenței până la sfârșitul lunii februarie sau începutul lunii martie. Avantajul ar fi că șefii de state europeni, reuniți în summitul din 13 martie, ar putea recunoaște independența.
Cu toate acestea, Spania, Bulgaria, România, Slovacia și Republica Cipru nu vor recunoaște independența Kosovo. Procedurile de recunoaștere efectivă vor trebui organizate de fiecare țară în parte.
Dacă totul decurge normal, la sfârșitul lunii iunie misiunea UE în Kosovo ar trebui să preia atribuțiile pe teren, iar perioada de independență supravegheată ar trebui să dureze între cinci și zece ani.