Diplomați, penibil de diplomați



Diplomația își are meritele ei, iar calea sa preferată este precauția. Nimic nu se lasă la voia întâmplării, totul se studiază, se cântărește, se prestabilește. Deosebit de importantă este grija pentru confortul interlocutorului. Lucrurile sunt cu atât mai complicate când oaspetele, să zicem, provine dintr-o cultură îndepărtată, total diferită. Orice detaliu se alege cu grijă: ținută, bijuterii, dineuri, cadouri, până la gesturi, vorbe și teme de discuție. Totul pentru o negociere convenabilă. Până la urmă e jocul cerere-ofertă, iar ambii parteneri ar trebui să plece acasă cu un câștig. În actualul context internațional, când în ecuație apare termenul Iran, miza crește brusc. Atât de mult încât lucrurile par a scăpa de sub control până la penibil.
Cu prilejul vizitei la Roma a președintelui iranian, Hassan Rohani, acesta a participat alături de premierul italian Matteo Renzi la o conferință de presă găzduită de Muzeele Capitoline. Ca să nu-l ofenseze pe sensibilul președinte oriental, autoritățile au decis să acopere statuile antice nud cu niște panouri albe. După ce și-ar fi revenit din șoc, italianul Machiavelli însuși ar fi constatat că scopul a fost atins, iar președintele Rohani a plecat mulțumit. Și ca să sufle și-n iaurt, de la cina liderilor a lipsit vinul, un alt semn de respect pentru musulmanul președinte, ceea ce nu s-a întâmplat toamna trecută în cazul întâlnirii de la Paris a aceluiași lider cu președintele Francois Hollande. Cina de la Palatul Elysée a fost atunci anulată pentru că francezii n-au fost de acord să înlocuiască vinul cu apa, ceea ce a provocat un mare scandal. Ce-i drept, după evenimentele de la Paris, se vede treabă că e mai bine să fii penibil ca italienii, decât în doliu ca francezii.
Nici dovezile incontestabile, nici diplomația nu ne permit să punem semnul egal între Iran și terorism și nici nu-l punem. Europa însă este presată de cultura orientală, este vizată și chiar abuzată din acea direcție. O face de bunăvoie, pe bază de corectitudine politică, democrație și cu multă diplomație, numai că nu se simte prea bine. Ori ăsta ar putea fi un semnal că ceva trebuie schimbat. Indulgența pare să nu ne fi adus mari foloase, toleranța pare să fi fost înțeleasă ca delăsare, iar libertatea e o noțiune care acceptă prea multe definiții. La fel cum pentru unii acoperirea unor statui nud înseamnă diplomație, când pentru alții este curată prostie omenească.



Recomandări