La finele săptămânii trecute, municipiul Suceava a găzduit lansarea cărții „Pelerin în Țara Sfântă”, a autoarei Gabriela Baddour, ghid autorizat pentru întreg ansamblul “Locurilor Sfinte”, eveniment cultural care a adunat un public numeros în incinta Muzeului de Istorie.
Alături de ea s-au aflat mulți suceveni cărora le-a fost ghid și care i-au devenit prieteni, o serie de cunoscuți preoți suceveni, primarul Sucevei, Ion Lungu, împreună cu soția sa, Luminița, precum și reprezentanți ai vieții culturale sucevene.
Edilul sucevean i-a oferit Gabrielei Baddour o “Diplomă de Excelență” și un buchet de flori din partea municipalității, precum și o ie frumos țesută, împreună cu un uriaș ou încondeiat, de struț, care ilustrează o icoană a Maicii Domnului – cadouri din partea familiei sale.
“Totdeauna am spus că cea mai mare știință din lume este teologia, pentru că mai întâi Dumnezeu a vorbit cu Omul și Omul cu Dumnezeu și după aceea au venit gândurile omului și interpretările sale. Lansarea cărții despre Țara Sfântă în Suceava nu e deloc întâmplătoare, este o carte manual, aveți totul, în amănunt, despre locurile pe care un om le vizitează în Țara Sfântă. Suceava este un oraș religios, cu oameni credincioși. De aceea Gabi, născută în Arad, a venit aici să își lanseze cartea, a spus că vrea să fie înfiată aici” a spus, ca introducere părintele Dinu Airinei, preot – însoțitor în numeroase pelerinaje, după momentul muzical de început – o emoționantă melodie interpretată la vioară și pian.
Alături de autoare, la lansare s-a aflat și Manuela David, director al Casei Corpului Didactic Suceava:
“Este o onoare pentru Editura Casei Corpului Didactic «George Tofan» să editeze cartea Gabrielei Baddour, care își dorește ca aceasta să ajungă în toate bibliotecile școlilor din județ. A merge în pelerinaj este un alt mod de a comunica în familie. Și pentru mine a fost o lecție minunată să merg în pelerinaj cu părinții mei și cu unul dintre copii. Doresc tuturor familiilor să reconsidere timpul de vacanță și să facă astfel de experiențe educaționale care rămân înscrise cu litere de aur în orice inimă”.
Foarte emoționată și încântată de primirea călduroasă de la Suceava, Gabriela Baddour a ținut să mulțumească celor datorită cărora a venit aici să lanseze cartea, în loc să fie la Arad, localitatea în care s-a născut și a trăit înainte de a se muta în Palestina, acum 31 de ani:
“Mă onorați cu prezența dvs. la lansarea cărții «Pelerin în Țara Sfântă». Mulțumesc primarului Ion Lungu pentru invitația de a fi oaspetele de onoare al orașului Suceava, preotului Dumitru Airinei, care, cu bunătatea sa fără de margini, s-a ocupat de lansarea acestei cărți, cu deosebit efort fizic și emoțional, Manuelei David, pentru dedicația cu care a urmărit cartea la punct și virgulă, Agenției Simply Travel Suceava, dar și tuturor celor prezenți la lansarea cărții. A fi prezent înseamnă a dărui din tine o parte – îmi dăruiți din timpul dvs, pentru bucuria de a fi împreună.
Într-un pelerinaj, dacă la început suntem străini unii de alții – 50 de oameni care merg împreună în autocar, din prima zi, când începem să ne rugăm împreună, să atingem și să ne închinăm la locurile sfinte, deja suntem o familie duhovnicească.
Când vine timpul să te înscrii într-un pelerinaj, chemarea biblică devine imperioasă, febrilă – de abia aștepți momentul în care începi pelerinajul la Locurile Sfinte, cu o încărcătură spirituală magnifică, care poartă amprenta pașilor Mântuitorului, a Maicii Domnului, a sfinților apostoli, dar și pașii noștri smeriți, pașii pelerinilor.
Statutul de pelerin are o conotație aparte, este un creștin care are dorința de a ajunge în locul nașterii lui Christos, în Betleem, Golgota și lespedea Sfântului Mormânt, de a păși sub soarele arzător, pe pietrele fierbinți pe care a călcat Mântuitorul, și nu în ultimul rând, dorința de a se ruga. Rugăciunea este hrana sufletului, iar contactul direct cu ființa noastră se face prin rugăciune. Este o stare de bine pe care ți-o dau locurile sfinte, te simți acasă, în Casa lui Dumnezeu. Locurile Sfinte vin să ne îmbogățească spiritual, deschid orizonturi noi și simțim o comuniune sinceră cu Dumnezeu. O putem face și acasă sau la liturghii, la biserică, dar e bine ca măcar o dată în viață să ajungi la Locurile Sfinte, pentru că este cu totul altceva. Te atrag ca un magnet.
Când te apropii de Sfântul Mormânt ești deja un om schimbat, ești omul lui Dumnezeu și simți bucuria de a fi creștin. Poate este cea mai mare strădanie a vieții noastre și cel mai mare dar pe care îl putem face nouă înșine. În același timp, este minunat ca în pelerinaj să mergem cu cineva drag nouă, pentru că ai cu cine împărtăși aceste lucruri”.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, i-a mulțumit Gabrielei Baddour pentru profesionalismul și implicarea cu care își face treaba ca ghid în Țara Sfântă, dar și pentru contribuția sa la realizarea înfrățirii dintre municipiul reședință de județ și Betleem, care, deși este mai mic ca număr de locuitori, este o adevărată capitală spirituală a lumii.
“Înfrățirea Sucevei cu Betleem, locul de naștere al lui Iisus, este una dintre cele mai mari reușite ale Primăriei în materie de relații externe, pentru că este un oraș foarte curtat și căutat, are aproape 100 de înfrățiri și toate cu mari metropole ale lumii, de la Washinghton la Moscova, în America de Sud și în Europa. Este o onoare și o performanță pentru noi să fim înfrățiți cu acest oraș.
Acolo am dat peste un om deosebit – Excelența Sa Anton Salman, avocat și primar al Betleem-ului, care trebuia să fie astăzi aici, doar că săptămâna trecută a trimis un mail prin care s-a scuzat că nu mai poate veni, dar ne-a transmis un mesaj:
«Apreciem relația și cooperarea continuă dintre Suceava și Betleem. Suntem mândri și încântați de doamna Gabriela Baddour și lansarea ediției a II-a a cărții sale, ocazie de la care nu am fi lipsit, decât din motive obligatorii. Regret nedisponibilitatea mea la acest eveniment dar vă transmit sincere felicitări pentru acest succes cultural. Între timp, vă invit să participați la lansarea cărții în Betleem, când doriți dvs. Cu stimă, avocat Anton Salman, primar de Betleem». “Drept urmare, în octombrie vom lansa cartea și la Betleem”, a precizat Ion Lungu.
Primarul Sucevei a făcut o serie de aprecieri la adresa cărții recent lansate, citând inclusiv câteva pasaje interesante:
“Prin intermediul acestei cărți, cititorul descoperă trăirile care te încearcă atunci când ești pelerin în locurile unde s-a născut, a pătimit și a înviat Mântuitorul nostru IisusHristos. Doamna Gabriela este un ghid profesionist și o persoană care emană și transmite multă energie pozitivă persoanelor cu care interacționează.
Având în vedere faptul că dumneaei este AMBASADORUL ONORIFIC al orașului nostru în Țara Sfântă, i-am oferit o Diplomă de Excelență. Dorim să-i mulțumim încă o dată că a ales Suceava pentru lansarea acestei cărți!”.
Pe lângă „Diploma de Excelență” și buchetul de flori din partea Primăriei Suceava, Gabriela Baddour a primit și un suvenir din partea familiei Lungu – o ie frumoasă și un ou uriaș, pictat, cu Maica Domnului, din Bucovina.
Emoționată, cu lacrimi de bucurie în colțul ochilor, Gabriela Baddour și-a exprimat recunoștința pentru toate cele petrecute la Suceava, arătându-se impresionată și de locurile vizitate aici, în special de Cetatea de Scaun.
La final, autoarea cărții „Pelerin în Țara Sfântă” a avut de semnat o mulțime de autografe pe cărțile cumpărate de cei prezenți, care au făcut un lung șir de așteptare.






