Dionisie Olinescu – primul arheolog român al Bucovinei

S-a spus și se mai spune de multe ori că Arheologia este o știință a fascinației și mai mult chiar, este fascinația științei, mai ales a științei patronate de Muza Clio, știință ce dezgroapă de obicei trecutul în care putem să ne aflăm viitorul.
Preocuparea pentru cunoașterea trecutului este una din trăsăturile definitorii ale umanității, știut fiind faptul că studierea, explorarea și gestionarea trecutului pentru uzul generațiilor prezente și viitoare este o obligație morală a oricărei societăți civilizate.
Arheologia este o profesie aleasă din pasiune și făcută cu pasiune, aproape un hobby, pentru că pe măsură ce o practici se dezvoltă un atașament special față de vestigii și locul unde sunt acestea cercetate.
Unul dintre cei pentru care arheologia a fost făcută cu pasiune a fost Dionisie Olinescu, personalitate puțin cunoscută din păcate pentru cercetătorii români și nevalorificată la justa valoare.
Cuvine-se acum la împlinirea a 100 de ani de la trecerea la cele veșnice să aducem în actualitate rolul și locul pe care – l ocupă în istorie, în știința arheologică românească, Dionisie Olinescu, născut la Hliboca (Adâncata – Cernăuți) în 1852.
După absolvirea Gimnaziului din Cernăuți unde l-a avut ca profesor pe Aron Pumnul, a urmat apoi cursurile Facultății de Drept la Viena, Innsbruck și Cernăuți. Încă din vremea studenției a fost îndemnat de I.Gh. Sbiera – personalitate marcantă în știința și cultura română din Bucovina- să culeagă și să studieze obiecte antice din Bucovina.
Este momentul să amintim faptul că în secolul al XIX -lea, valoarea excepțională a siturilor istorice în Bucovina a suscitat interesul autorităților vieneze, care, conform practicilor acelor vremuri, a trimis pe cei mai buni specialiști să le repertorieze, să le cerceteze și să le publice. Un rol important l-a avut, firește,Comisia Centrală pentru cercetarea și conservarea monumentelor istorice și de artă – (Zentralkommission für Erforschung und Erhaltung der Kunst-und historischen Denkmale) și Societatea de Antropologie – (Anthropologische Gessellschaft) prin specialiști și prin prestigioasele lor publicații.
Dintre specialiștii care au adus o contribuție aparte în domeniul acesta amintim câțiva: Constantin Morariu, Vasile Tomiuc, Vasile Arici, Otto Petrino, Josef von Gutter, Heinrich Klauser, Josef Szombathy, Karl Adolf Romstorfer și Raimund F. Kaindl.
Deși studiile sale universitare au fost de natură juridică, Dionisie Olinescu din pasiune a manifestat o sete aparte de a studia istoria și geografia, făcându-se cunoscut prin lucrări de valoare publicate în Buletinul Societății Geografice Române alături de George I. Lahovary, N. Iorga, Teodor Burada, Emmanuel de Martonne ori Grigore Tocilescu, ori în Anuarul Muzeului Bucovinei – Jahrbuch des Bukowiner Landes -Museums.
În 1886 înființează la Cernăuți Societatea arheologică română din Bucovina, prima societate română de acest fel din Bucovina, în componența căreia se găseau nume sonore : Pr. Constantin Morariu, Ioan Bumbac, Varteres cav. de Pruncul, Ștefan Dracinschi, Josef von Gutter și mulți alții. În 1893 se refugiază în Regat,unde se va stabili definitiv. Un rol important în publicistica sa l-a avut perioada petrecută ca bibliotecar la Arhivele Statului București la recomandarea lui Dimitrie Onciul, post din care s-a și pensionat în 1921.
A repertoriat descoperirile arheologice din Bucovina, realizând Charta arheologică a Bucovinei, unicat pentru arheologia românească a acelor vremuri.
Dionisie Olinescu a fost un fervent publicist în reviste precum Tribuna – Sibiu, Amicul Familiei – Gherla, Familia – Oradea, Voința Națională – București.
Parcurgând studiile sale, putem afirma că în ansamblul istoriografiei arheologiei românești, Dionisie Olinescu constituie o prezență aparte care probabil într-un viitor nu prea îndepărtat va fi pus în valoare.
Dionisie Olinescu ocupă locul său aparte în galeria slujitorilor arheologiei din țara noastră, iar comemorarea sa la ceas centenar nu este decât o modestă recunoștință față de ceea ce a lăsat moștenire scrisă, este un prilej potrivit de a rememora viața și opera unui slujitor al Muzei Clio.
Arhid. Vasile M. DEMCIUC