Președintele clubului FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, joi, la finalul tragerii la sorți a programului Ligii I, că formația giuleșteană va avea un debut de foc, urmând să întâlnească echipele Unirea Urziceni, FC Vaslui, Dinamo și CFR Cluj în prime pe șapte etape ale campionatului.
„Pentru noi pare un debut de campionat de foc. În primele șapte etape jucăm cu patru-cinci echipe importante, cu Urziceni, cu Vaslui, cu Dinamo, cu CFR și nu e ușor. Dar e echilibrat, avem două meciuri acasă și două în deplasare cu aceste echipe. Nu se știe niciodată dinainte cum e bine și cum e rău. Pe noi nu ne sperie nicio echipă, noi mergem să jucăm, nu avem ce pierde”, a spus Dinu Gheorghe.
Directorul sportiv al FC Dinamo, Constantin Dănilescu, a declarat, joi, că programul nu are o importanță prea mare. „Mai devreme sau mai târziu joci cu echipele importante. Așa că Dinamo trebuie să abordeze fiecare meci cu toată seriozitatea pentru obiectivele pe care și le propune în fiecare an. Pe Steaua o întâlnim în etapa a unsprecezea, iar Rapidul în etapa a patra. Totul este OK, dacă suntem pregătiți putem să jucăm și în prima etapă și în ultima. Algoritmul pentru stabilirea programului îl cunosc de mult, a fost OK, poate doar U Cluj și CFR Cluj nu mai trebuiau împerecheate, pentru că Universitatea o să joace la Alba Iulia, dar nu e o problemă”, a explicat Dănilescu.
Președintele Consiliului Director al grupării FC Timișoara, Gheorghe Chivorchian, a afirmat că obiectivul echipei va fi stabilit după al doilea stagiu de pregătire și nu în urma stabilirii programului. „Obiectivul va fi stabilit după al doilea stagiu de pregătire din Austria. Important este să ne prezentăm în această nouă ediție de campionat mai bine decât în precedenta”, a adăugat Chivorchian.
Director general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, speră ca formația antrenată de Dorinel Munteanu să încheie sezonul următor la fel ca în cel precedent (locul 8). „Avem aceeași serie ca și anul trecut cu Urziceni, Steaua și Dinamo în etape consecutive. Dacă e așa, atunci sper să fie același loc ca și anul trecut”, a menționat Stan.