Absolvenții de studii superioare din județul Suceava își găsesc cu mare greutate un post în meseriile pentru care s-au pregătit, ultimul exemplu în acest sens fiind Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, de luna trecută, în urma căreia s-au încadrat, pe posturi cu studii superioare, doar 12 tineri.
Cifrele privind rezultatele bursei organizate în septembrie, finalizate în urmă cu câteva zile, spun totul despre cât de greu este de găsit un loc de muncă în această perioadă.
Conform datelor puse la dispoziție de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava, din cei aproape 1.200 de proaspăt absolvenți de unități de învățământ prezenți la bursa de pe 25 septembrie, 333 de au fost selectați de angajatori în vederea încadrării, însă doar 101 au fost încadrați pe un post, în urma interviurilor și a evaluărilor făcute de agenții economici.
Dintre aceștia, doar 12 sunt absolvenți de studii superioare încadrați pe posturi ce necesită un nivel de instruire ridicat.
Pentru o imagine cât mai sugestivă a situației de pe piața muncii, trebuie spus că foarte mulți dintre tinerii prezenți la bursă, de ordinul sutelor, aveau diplomă de absolvire a unei facultăți.
„Nivelul de calificare cel mai solicitat de angajatori a fost cel al absolvenților de liceu și școli postliceale, urmat de cel al absolvenților de școli profesionale. Lipsa de experiență a tinerilor și greutățile financiare ale angajatorilor au condus la angajarea pe posturi necalificate a peste un sfert dintre absolvenți, domeniile de activitate în care au fost încadrați cei mai mulți tineri fiind: restaurante și alte servicii de alimentație, prelucrarea lemnului, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte”, a radiografiat situația Anca Capverde, purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava.
Cele mai multe încadrări în muncă au fost făcute de angajatorii din municipiul Suceava, 54, urmați de cei din Fălticeni și Rădăuți, unde au fost angajați 26 de tineri, respectiv 21.