Candidaturi

Dintre ei se vor alege parlamentarii județului



Dintre ei se vor alege parlamentarii județului
Dintre ei se vor alege parlamentarii județului

În cursul zilei de ieri a expirat termenul de depunere a candidaturilor pentru alegerile parlamentare din județul Suceava. Monitorul de Suceava vă prezintă toți candidații alianțelor electorale și ai partidelor care la alegerile locale din acest an au reușit să aibă reprezentanți în Consiliul Local Suceava, respectiv USL, PDL (care la acest scrutin candidează în cadrul ARD) și PP-DD.
La alegerile din data de 9 decembrie 2012, locuitorii județului Suceava vor trebui să-și aleagă zece deputați și patru senatori, pentru fiecare dintre cele zece colegii uninominale pentru Camera Deputaților și patru colegii pentru Senat. Fiecare dintre principalele partide din județ au anunțat deja țintele electorale pentru aceste alegeri. Astfel, USL și-a propus să obțină cel puțin șase – șapte mandate de deputat și trei de senator, în timp ce ARD vrea cel puțin cinci mandate de deputat și două de senator. În ceea ce-i privește pe reprezentanții partidului lui Dan Diaconescu, aceștia au anunțat la rândul lor că vor să obțină cel puțin două – trei posturi de deputat și unul de senator.
În aceste condiții, lupta dintre candidați va fi una extrem de strânsă, având în vedere că un post de deputat sau de senator poate fi sigur doar în situația în care alegerile din colegiile uninominale sunt câștigate cu mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate.
La alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012, opt dintre actualii parlamentari din județul Suceava vor încerca să obțină un nou mandat. Parlamentarii aleși în urmă cu patru ani care sunt încă în funcție dar nu mai candidează sunt senatorul PDL Sorin Fodoreanu, senatorul PNL Tiberiu Prodan și deputatul PNL Mircea Irimescu. Alți trei parlamentari aleși în anul 2008 au decis să-și schimbe colegiile în care candidează. Este vorba despre actualul senator PSD de Fălticeni, Gavril Mîrza, care va candida în Colegiul de deputați Cajvana, senatorul PDL de Suceava, Orest Onofrei, care va candida pentru Camera Deputaților în Colegiul Rădăuți și deputatul din Colegiul nr. 3, Eugen Uricec, care candidează pentru un nou mandat în Colegiul Fălticeni.
De precizat că în momentul de față județul Suceava mai are doi deputați, Ghervazen Longher – Uniunea Polonezilor din România și Mircea Grosaru – Asociația Italienilor din România, cei doi având șanse mari să fie realeși.


Gheorghe Flutur
Gheorghe Flutur
Eugen Uricec
Eugen Uricec
Gavril Mîrza
Gavril Mîrza
Paul Rusu
Paul Rusu
Alexandru Băișanu
Alexandru Băișanu
Brândușa Magdalena Humeniuc
Brândușa Magdalena Humeniuc
Anilore Plaiu
Anilore Plaiu
Cezar Cioată
Cezar Cioată
Marin Buraciuc
Marin Buraciuc
Aneta Waclawski
Aneta Waclawski
Ioan Stan
Ioan Stan
Constantin Galan
Constantin Galan
Cristian Irimie
Cristian Irimie
Tiberius Brădățan
Tiberius Brădățan
Ovidiu Donțu
Ovidiu Donțu
Neculai Bereanu
Neculai Bereanu
Mihai Neagu
Mihai Neagu
Dumitru Pardău
Dumitru Pardău
Radu Surugiu
Radu Surugiu
Eugen Bejinariu
Eugen Bejinariu
Ovidiu Iane
Ovidiu Iane
Mihai Artene
Mihai Artene
Lăcrămioara Vieru
Lăcrămioara Vieru
Bogdan Păstrăv
Bogdan Păstrăv
Colegii Senat 2012
Colegii Senat 2012
Colegii Camera Deputaților 2012
Colegii Camera Deputaților 2012
Adrian Vasile
Adrian Vasile
Constantin Enea
Constantin Enea
Vasile Mustea
Vasile Mustea
Costel Ignătescu
Costel Ignătescu
Vasilica Steliana Miron
Vasilica Steliana Miron
Marius Vatavu
Marius Vatavu
Sanda-Maria Ardeleanu
Sanda-Maria Ardeleanu
Ioan Bălan
Ioan Bălan
Marius Boghian
Marius Boghian
Dan Gabriel Gospodaru
Dan Gabriel Gospodaru
Ovidiu Milici
Ovidiu Milici
Daniel Ungurian
Daniel Ungurian
Dumitru Mihalescul
Dumitru Mihalescul
Orest Onofrei
Orest Onofrei
Mihai Vitcu
Mihai Vitcu
Vasile Tofan
Vasile Tofan
Vasile Ilie
Vasile Ilie
Corneliu Popovici
Corneliu Popovici
Dintre ei se vor alege parlamentarii județului
Dintre ei se vor alege parlamentarii județului