Liga a III-a

Dintre echipele sucevene, doar Sporting joacă în etapa de astăzi

Cu moralul ridicat după victoria din runda precedentă asupra grupării SC Bacău, una dintre pretendentele la promovarea în eșalonul al doilea, tinerii fotbaliști de la Sporting sunt deciși să evolueze la fel de curajos și în confruntarea de astăzi, de la Râmnicu Sărat, contând pentru etapa a XXII-a a Ligii a III-a. Nu va fi însă ușor, pentru că echipa locală, CSM, este considerată printre cele mai bune grupări care activează în Seria I, însă alb-verzii sunt hotărâți să facă imposibilul, mai ales că un eventual succes i-ar propulsa, în premieră, pe poziția a patra în clasament.
În ce o privește pe cealaltă reprezentantă a județului în eșalonul al treilea, Rapid Suceava, aceasta nu va evolua în această rundă pentru că formația pe care ar fi trebuit s-o întâlnească în runda a XXII-a, AFC Odorheiu Secuiesc, s-a retras din competiție înainte de startul campionatului.
Iată programul complet al etapei a XXII-a:
Ceahlăul II Piatra Neamț – Aerostar Bacău
Petrotub Roman – CSM Focșani
Oțelul II Galați – ABC Stoicescu Buzău
CSM Pașcani – Politehnica Galați
FCM Dorohoi – Cetatea Târgu Neamț
SC Bacău – CS Panciu
CSM Râmnicu Sărat – Sporting Suceava
Rapid Suceava stă.
Clasament
1. Petrotub Roman 20 13 6 1 45-14 45
2. Rapid CFR Suceava 20 13 5 2 39-12 44
3. SC Bacău 20 13 3 4 34-11 42
4. CSM Râmnicu Sărat20 10 3 7 30-20 33
5. Sporting Suceava 20 9 5 6 32-26 32
6. CS Panciu 19 9 5 5 18-14 32
7. Aerostar Bacău 19 9 3 7 22-21 30
8. Ceahlăul II Piatra Neamț 20 8 2 10 27-31 26
9. CSM Pașcani 20 7 4 9 19-26 25
10. FCM Dorohoi 20 5 6 9 19-25 21
11. Oțelul II Galați 20 5 5 10 27-34 20
12. Cetatea Târgu Neamț 19 4 5 10 13-34 17
13. ABC Stoicescu 19 4 3 12 18-42 15
14. Politehnica Galați 19 4 2 13 24-38 14
15. CSM Focșani19 3 5 11 10-29 14

Recomandări

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora