Cei trei frați care au trăit luni de zile într-un vagon părăsit, despre a căror poveste am relatat în cotidianul nostru în luna februarie a acestui an, și care, după ce au fost preluați de Protecția Copilului, au fost luați în îngrijire de o femeie din Maramureș, au ajuns din nou în stradă.
Hoinărind din loc în loc și dormind pe unde apucă, aceștia creează din nou probleme poliției, furând pentru a face rost de bani de mâncare.
Cei trei frați, Remus, care se apropie de 18 ani, Emanuel, cu un an și jumătate mai mic, și Petrică Mihai, care abia are 14 ani, reprezintă exemplul tipic de copii care au un viitor sumbru în față din cauza familiei destrămate din care fac parte.
În 2006, părinții, care locuiau în Burla, au divorțat, iar instanța a decis ca cei trei să rămână în îngrijirea tatălui, care după divorț s-a mutat în comuna natală din Tulcea. Acolo au stat puțină vreme, tatăl lor plecând la muncă în străinătate, iar cei trei întorcându-se la Burla, la mamă. Nici femeia nu prea le-a purtat de grijă, ea mai având în îngrijire cinci copii și fiind într-o situație financiară extrem de precară.
De altfel, minorii s-au și plâns că mama i-a alungat de acasă, astfel că nu au avut altă soluție decât să-și ia lumea în cap.
Din 2007, cei trei frați au ajuns hoinari pe străzi, mai întâi în Rădăuți, unde furau biciclete și le vindeau pentru bani de mâncare, și apoi în municipiului Suceava.
Viața, între cerșetorie, trai sub pod și în vagon
Au locuit sub podul de peste râul Suceava, de lângă Bazar, la locuința unor romi din Ițcani (care le dădeau de mâncare în schimbul banilor aduși zilnic din cerșit), iar la un moment dat, la finele anului trecut, și-au amenajat propria locuință într-un vagon dezafectat, lăsat în paragină în apropiere de Gara Burdujeni.
În acel vagon, în care aveau un reșou, își făcuseră un pat, ba aveau și un dulăpior și o yală la ușa de la intrare, și-au petrecut iarna 2008-2009. Pentru a-și face rost de mâncare și bunuri cu care să-și „decoreze” locuința, minorii s-au apucat de furat din birourile de reparație și întreținere a căii ferate. Intrau prin efracție și goleau frigidere de murături, ceapă, slănină și ce mai găseau.
„Am furat de multe ori ca să nu murim de foame”
La începutul lunii februarie, în ziarul nostru am publicat un reportaj cu privire la cei trei și viața lor într-un vagon.
„Am furat de multe ori ca să nu murim de foame”, era mărturisirea șocantă a celor trei.
Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava s-a sesizat cu privire la acești minori, ei fiind internați în regim de urgență, la Centrul de primire minori Suceava.
La scurt timp, o femeie din Maramureș, care citise despre drama celor trei, a contactat Protecția Copilului, anunțând că vrea să îi ia în îngrijire. Minorii au ajuns la noua lor casă, au stat acolo în jur de șase luni, după care au reapărut pe străzi la Suceava.
„Nu putem preciza cu exactitate data, însă de aproximativ o lună au revenit la Suceava. În noaptea de 20 spre 21 septembrie am avut un furt în același birou de reparații CFR în care ei mai intraseră pe când locuiau în vagon. Din cercetări a rezultat că unul dintre frați, Emanuel, este autorul, alături de un alt minor care hoinărește pe străzi cu cei trei. I-am găsit în zona podului de peste râul Suceava și și-au recunoscut fapta”, a precizat comisarul Florin Catană, șeful Serviciului Județean al Poliției de Transporturi Feroviare Suceava, el și colegii săi cunoscându-i deja foarte bine pe cei trei.
Îi mai poate ajuta cineva pe acești copii?
Despre motivele care au făcut ca minorii să ajungă din nou în stradă nu am putut afla prea multe. Reprezentanții de la Protecția Copilului au aflat de la noi că minorii s-au întors în stradă, iar la telefonul mobil aparținând femeii care i-a luat în îngrijire nu răspunde nimeni.
Având în vedere însă firea lor, este de presupus că au fugit de la locuința din Maramureș. În februarie, când au fost ridicați din vagon, ar fi vrut să rămână acolo și au amenințat că nu au de gând să stea într-o casă de copii. După ani petrecuți în stradă și trai în compania unor indivizi dubioși, minorii au ajuns să creadă că acolo le este locul, iar răul a devenit bine pentru ei.
Nici unul nu are mai mult de patru clase absolvite, fumează și stau flămânzi cu zilele, însă s-au obișnuit cu această viață și, dacă nu se intervine, șansele lor de reabilitare sunt minime.
Rămâne de văzut dacă autoritățile responsabile vor mai încerca să-i ajute cumva, în ideea de a le mai da o șansă în viață.
