Dintele lui Napoleon

Aflu din gazete că a fost redeschis, la Havana, Muzeul Napoleon. L-am vizitat în 1971, când se împlinea un veac și jumătate de la moartea lui Bonaparte în insula Elena. Bănuiesc de ce, între timp, a fost închis: funcționa în două încăperi dintr-o clădire modestă și destul de dărăpănată. Cum, în primele decenii de pe vremea lui Fidel, la Havana nu s-a dat barem c-o pospăială de var, darămite să se repare vreuna din vechile zidiri, probabil că originalul Muzeu l-a închis… bătrânețea și șubrezenia „locației”. Acum, ocupă patru etaje dintr-un palat renascentist (în fine!) restaurat. Napoleon n-a pus niciodată piciorul în Cuba, dar, fiind catalogat ca „revoluționar” (?), se bucură de pioasă prețuire în țara lui Jose Marti. Doar două muzee adevărate erau vizitabile atunci, casa lui Hemingway și colecția Napoleon alcătuită de „King of sugar”, magnatul Lobo (Lupu). A contat și faptul că medicul personal al împăratului, Antommarchi (cum rămâne cu arsenicul?) s-a stabilit în Cuba și a adus cu el câteva dintre exponatele de atunci (desigur, și de acum), mai ales masca mortuară originală a lui Napoleon, rămasă piesa centrală a instituției memoriale. Este singurul muzeu Napoleon din amândouă Americile. Cum arăta în urmă cu jumătate de veac? Întâiul sentiment încercat atunci – și sunt sigur că dăinuie și acum – se insinua printr-o raportare la o frântură din titlul lui Cantemir „Historia incrementa atque decrementa” (Aulae Othomanicae). Creșterea și descreșterea faimei împăratului, creșterea și descreșterea puterii și orgoliului magnatului Lobo. Colecția valora, în 1971, după estimările oficiale, 800.000.000 dolari și exprima, după cum era orânduită, preschimbarea pasiunii în patimă: Lobo cutreiera lumea, adunând orice putea fi învecinat cu numele lui Napoleon dacă, desigur, poseda cuvenitele certificate de autenticitate. Într-o vitrină specială era expus… un dinte „de tinerețe” al lui Napoleon – un premolar galben și cariat, achiziționat la o înverșunată licitație pentru „doar” 20.000 de dolari. Putem presupune ori că felcerul a fost dotat cu un genial simț de anticipație în materie de destine politice, ori că minuscula piesă anatomică și-a îndeplinit rolul de agent masticator într-o cavitate bucală oarecare. Nu văd ce motive l-ar fi determinat pe dentistul ori bărbierul de altădată să păstreze cu sfințenie premolarul cariat al unui puștan complet necunoscut, spre a-l scoate la lumină după aproape un veac! Dubiile privind autenticitatea exponatelor dispar în cazul pieselor orânduite dincolo de vitrina dintelui: iată șuvița de păr scoasă din sicriul deshumat la Sfânta Elena (probabil, examinarea acestor fire de păr a dus la descoperirea lentei intoxicări cu arsenic, destul de probabilă, deși încă mai este acreditat diagnosticul cancerului stomacal). Certificatul este ornat cu sumedenie de semnături ale martorilor oculari și de parafe. Îmi închipui scena desprinderii șuvițelor de pe craniul împăratului și o găsesc de un lugubru absolut. În deplin acord, de altfel, cu aceea a ciopârțirii sicriului de acaju (sunt expuse frânturi ștampilate și numerotate): mă tem că pioasele și mâhnitele și respectuos tulburatele personaje adunate în jurul gropii abia așteptau să „prindă” o țandără promițător valorificabilă întru satisfacerea lumeștilor curiozități morbide. … Ultima piesă expusă era de o elocvență hazoasă: oala de noapte a lui Napoleon, marcată, în stânga toartei, cu stema imperială. N-o putea atinge decât fundul unui cap încoronat! Din gazetele cubaneze citite pe internet aflu că Muzeul a fost spectaculos îmbogățit, fiind acum expuse și instrumentele doctorului Antommarchi, telescopul de bronz al lui Napoleon (s-o fi priceput să-și citească destinul în stele?) precum și ceasul împăratului, donat Muzeului de Raul Castro (de unde l-o fi avut?). Apoi, mobilă empire (aluzie la dorința Primului Consul de a se înconjura cu luxul împăraților romani), cărți rare, articole din gazetele vremii ș.a.m.d. Totul contribuind, potrivit opiniei Historiadorului Havanei, Leal, „la studierea unui fenomen universal care a avut covârșitoare influență în atâtea țări, inclusiv în America Latină”. Așa o fi. Eu l-aș acredita și cu o a doua funcție: aceea de a avertiza mai marii lumii, de la Putin la Trump, că puterea nu-i veșnică și păstrarea dinților în muzee o fi satisfăcând curiozitatea lumii, dar nu te absolvă de judecata istoriei.