Diniță: România este pe locul opt la siguranță rutieră în UE, în 2008 era pe ultimul loc



România este pe locul opt în UE la capitolul siguranță rutieră, reușind din 2009 să reducă substanțial accidentele, prin promovarea educației rutiere în rândul populației, după ce în 2008 era singurul stat membru care nu a reușit să-și îndeplinească obiectivele, a spus Lucian Diniță, șeful DPR.
Lucian Diniță, șeful Direcției Poliției Rutiere (DPR) din cadrul Poliției Române, a declarat, joi, la prezentarea activității pe primele nouă luni ale anului, că, după ce în perioada 2007-2008 crescuse mult numărul persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere, începând cu 2009 situația s-a ameliorat substanțial, prin adoptarea unei strategii de educare a populației.
Astfel, în perioada 2009-2010, numărul accidentelor rutiere a ajuns la nivelul înregistrat în 2003-2004, iar cel al persoanelor decedate a ajuns la nivelul din 1998.
În primele nouă luni ale anului 2010 numărul accidentelor a scăzut, față de aceeași perioadă din 2009, cu 11,4 la sută, iar numărul morților a fost mai mic cu 16,5 la sută, scădere care nu a fost înregistrată vreodată în România în ultimii 20 de ani. Totodată, numărul răniților grav în urma accidentelor a scăzut cu 9,1 la sută.
Cauzele cele mai frecvente ale accidentelor rutiere în România sunt, în ordine, viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de trafic, traversarea neregulamentară a pietonilor – care, potrivit lui Diniță, se practică din cauza lipsei educației sau a ignorării cu bună știință a semnalelor rutiere – și neacordarea priorității pentru pietoni sau autovehicule.
Cele mai multe accidente rutiere au loc pe străzile din localități, urmate de drumurile naționale, unde se practică viteze mari. De asemenea, majoritatea au loc în mediul urban.
Intervalul orar critic, în ceea ce privește producerea de accidente, este 16.00 – 20.00, iar ziua în care se petrec cele mai multe coliziuni este duminică, urmată de vineri și sâmbătă.
Referitor la situația pe luni, în august se produc cele mai multe incidente, iar în februarie cele mai puține.
Totodată, polițiștii rutieri au constatat, în primele nouă luni ale anului, că cele mai multe infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice sunt legate de alcoolemie, urmate de conducerea de autovehicule neînmatriculate, cu numere false sau fără permis.
Ofițerii au mai constatat și un număr mare de infracțiuni privind transportul de țigări de contrabandă, alcool sau combustibili.
Lucian Diniță a mai spus că, în contextul adoptării la nivelul UE a unui plan de reducere a riscului rutier la jumătate în perioada 2011-2020, România trebuie să-și rezolve problemele de nerespectare a normelor rutiere și să se asigure că sancțiunile acordate își îndeplinesc obiectivul.
Acesta a arătat că schimbarea unghiului de abordare, din acordarea de sancțiuni celor care încalcă legea la promovarea educației rutiere printre cetățeni, este esențial pentru atingerea obiectivului. El a adăugat că, după ce România a pus mai mult accent pe educație rutieră și a obținut rezultate bune, alte state europene i-au urmat exemplul.