La Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” a avut loc sâmbătă lansarea volumelor “Dincolo, în oglindă” și “Dialog cu umbra mea”, o „dublă izbândă editorială”, așa cum a remarcat criticul literar Adrian Dinu Rachieru, a poetei și prozatoarei sucevene Maria-Elena Cușnir.
Două formule de recapitulare nostalgică a vieții, în versuri și în proză
Cele două volume, care se adaugă celorlalte zece cărți editate până acum, consolidează statutul de scriitor al Mariei-Elena Cușnir prin două formule de recapitulare nostalgică a vieții, în versuri, în cazul volumului „Dincolo, în oglindă”, care reunește 101 poeme selectate din cărțile de până acum și 33 de poeme inedite, și în proză, în textele mărturisitoare din jurnalul „Dialog cu umbra mea”, care cuprinde notațiile zilnice din intervalul 12 mai 2008 – 16 septembrie 2009.
Semnificativ pentru prețuirea de care se bucură Maria-Elena Cușnir în rândul cititorilor și a breslei scriitoricești a fost numărul mare de participanți la acest eveniment, Sala de Arte „Elena Greculesi” a bibliotecii publice sucevene fiind plină cu mult înainte de momentul anunțat al lansării.
„O tângă după tăcere”
„Un eveniment literar și social al locului”, cum a remarcat la deschiderea manifestării poetul Horia Zilieru, care a mărturisit că poemele din volumul de versuri (care sunt „o tângă după tăcere”) au stârnit în sufletul său multe seisme.
Într-o expunere cu genericul „Cartea – o autentică sărbătoare”, poetul Emilian Marcu a pus accentul pe „sensibilitatea și finețea expresiei cu totul speciale” a autoarei, care „a construit un univers poetic aparte”, dar care, făcând cu curaj pasul de la poezie la proză și acordând prioritate memoriei, a alcătuit un roman-jurnal „din frânturi de viață”.
Universul construit de Maria-Elena Cușnir este, așa cum a subliniat conf. univ. dr. Sabina Fînaru, „un univers al esențelor spirituale” în care „timpul fabulos al copilăriei” se află față-n față cu „timpul declinului”.
„O sinceră cronică a interiorității”
Proiectând în scrierile sale mărturisitoare „imagini ale tăcerilor de atunci și acum”, Maria-Elena Cușnir (un „apologet al luminii și nobleții spirituale”, cum a spus Sabina Fînaru) trăiește momentul „dezvrăjirii propriei vieți și iluzii”.
Pentru Maria-Elena Cușnir, „o nouăzecistă, dacă ne referim la anul debutului”, așa cum a subliniat Adrian Dinu Rachieru, „orice carte este o invitație la dialog”. Fiind vorba de o poetă (până la publicarea jurnalului „Dialog cu umbra mea”, toate celelalte cărți sunt de versuri), „textele sale prozastice nu pot evita infuzia lirică”.
Insistând asupra profilului liric și accentuând că pentru Maria-Elena Cușnir „poemul se definește ca spațiu sacru”, Adrian Dinu Rachieru a apreciat jurnalul (în care autoarea „conservă fiorul poematic”) ca fiind „o sinceră cronică a interiorității”.
„Anii senini trec prea repede. Sunt închiși între hotarele copilăriei”
O cronică a interiorității cu motto-ul „E tare cel ce suferă”, dar care se comprimă într-o concluzie asupra vieții cu care Maria-Elena Cușnir își încheie „Vaga notă explicativă” de la începutul jurnalului: „Anii senini trec prea repede. Sunt închiși între hotarele copilăriei”.
Și un final cu emoții pentru autoarea volumelor, când s-a format un rând cu foști colegi și elevi, prieteni și admiratori care i-au oferit flori.
