INTERES

Dinamovistul Radu Ștefan, disputat de Juventus și AS Roma



Site-ul sport.it a scris, joi, că se profilează un duel între cluburile Juventus Torino și AS Roma pentru achiziționarea fundașului echipei Dinamo București, Ștefan Radu, în vârstă de 20 de ani. Sursa citată notează că Radu, care în ultima perioadă a intrat în circuitul echipei naționale a României, este unul dintre cei mai promițători fundași centrali, fiind considerat urmașul lui Cristian Chivu. „Prestațiile bune avute de Radu în campionat și în Cupa UEFA, precum și prețul de transfer scăzut (trei milioane de euro) au atras atenția multor cluburi mari, printre care Juventus și Roma”, a scris sports.it. În cazul în care Radu ar ajunge la Juventus, conducătorii clubului torinez ar dori să-l împrumute pentru moment la o altă echipă, pentru a putea achiziționa un fundaș cu experiență cum ar fi Felipe, Zapata sau Barzagli.
Agentul Andrea Pretti, colaborator al firmei de impresariat a fraților Ioan și Victor Becali, a declarat, miercuri, că este puțin probabil ca Ștefan Radu să fie transferat în luna ianuarie a anului 2007.



Recomandări

După ce a obținut o sumă record de la municipalitate, Foresta vrea să continue în 2020 și parteneriatul cu Consiliul Județean

Amicalul cu Slovacia, ultimul test înaintea dublei de foc cu Ungaria și Turcia