Dinamo își continuă marșul triumfal
– Elevii lui Rednic au reușit să obțină cea de a 13 – a victorie consecutivă
– FC Argeș a reușit prima victorie din acest campionatFC Argeș-Oțelul 3-1( Prepeliță 31, D. Rednic 48, Tănasă 90 / E. Jula 80 )
Dorinel Munteanu a reușit să obțină, duminică, prima victorie pe banca tehnică a lui FC Argeș, după un meci pe care formația sa l-a controlat cu autoritate în fața Oțelului.FC Argeș trece pe lângă deschiderea scorului în minutul 2, când Tănasă nu reușește să înscrie singur cu Vâtcă, după o gafă a lui Râncan.Atacurile piteștenilor se întețesc, și în minutul 11, Adrian Iordache centrează de pe partea dreaptă pentru Tănasă, dar Brujan reușește să respingă.În minutul 16, Tănasă este faultat în preajma careului de 16 metri gălățean, lateral stânga, dar lovitura liberă executată de Prepeliță este respinsă de Semeghin.Oțelul ripostează în minutul 21, când Mărginean îl lansează în adâncime pe Bălțoi, dar acesta este semnalizat în ofsaid.Prepeliță deschide scorul în minutul 31, cu o lovitură de cap din interiorul careului, după o centrare perfectă primită de la Daniel Rednic, de pe partea dreaptă de atac a piteștenilor.Repriza secundă debutează excelent pentru gazde, care se desprind pe tabela de marcaj în minutul 48, prin golul reușit de D. Rednic, care reia în plasă o centrare a lui Prepeliță.În minutul 55, autorul golului doi, D. Rednic, execută o lovitură liberă de la 30 de metri, dar mingea se duce mult peste poarta lui Vâtcă.Semeghin îi pune probleme serioase lui Vintilă, în minutul 77, dar șutul său este respins cu greu în corner.Emil Jula reușește să înscrie pentru Oțelul în minutul 80, după o lovitură de colț.FC Argeș înscrie golul trei în minutul 90 prin Tănasă, care a reluat în plasă de la 17 metri.Meciul se încheie cu victoria piteștenilor, care reușesc prima victorie după 11 înfrângeri consecutive în Liga I.
Steaua-Unirea Urziceni 3-0, în etapa a 13-a a Ligii I (Badea 59, Nicoliță 63, N. Dică 74)
Formația lui Cosmin Olăroiu a câștigat, sâmbătă, partida din cadrul etapei a 13-a a Ligii I, cu Unirea Urziceni, scor 3-0, având o ultimă repetiție reușită înaintea jocului de miercuri, cu Real Madrid, din Liga Campionilor.În minutul 59, Badea a reluat în poartă o centrare de pe stânga a lui Dică.Nicoliță a finalizat o acțiune personală, în minutul 63, sutând în colțul lung, cu toată opoziția portarului Grigore.Scorul final al întâlnirii a fost stabilit de Nicolae Dică, atacantul stelist reușind să trimită în poartă, de la 5 metri, în minutul 74.
Dinamo-Poli Iași 5-0
(C. Munteanu 7, Mărgăritescu 39, D. Șerban 40, Dănciulescu 69, Ganea 76)
Liderul Ligii I, Dinamo București, s-a impus categoric, sâmbătă, pe propriul teren, în fața lui Poli Iași, în etapa a 13-a a Ligii I. Formația lui Rednic a defilat în fața ieșenilor, incapabili să stopeze iureșul ofensiv al gazdelor, care se află la cea de-a 13-a victorie consecutivă în campionat.
În minutul 7, Blay are o cursă pe partea dreaptă, îi pasează lui Dănciulescu, iar acesta îl găsește liber pe Cătălin Munteanu în mijlocul careului. Șut plasat și 1-0 pentru Dinamo.
În minutul 39, Mărgăritescu marchează pe sub portarul Marc.
Dennis Șerban duce scorul la 3-0, în minutul 40, reluând în poartă o minge respinsă de portarul ieșean.
În minutul 69, Dănciulescu reușește să-și treacă și el numele pe lista marcatorilor, înscriind printr-un șut din interiorul careului.
Ganea punctează în minutul 76, stabilind cea mai categorică victorie a lui Dinamo în acest tur de campionat.
UTA-FC Național 1-1
( Mara 86-pen/Cursaru 51)
La meciul de debut ca antrenor în Liga I al lui Jean Vlădoiu, FC Național a obținut un punct extrem de important de la Arad, într-un meci disputat sâmbătă, în cadrul etapei a 13-a a Ligii I.
Prima ocazie de gol a meciului are loc în minutul 19, când Cursaru nu reușește să înscrie, deși a scăpat singur cu portarul Tudor.
UTA trece pe lângă deschiderea scorului în minutul 35, prin Apostu, care trage de puțin pe lângă poartă.
Formația lui Marius Lăcătuș pune presiune pe adversar chiar din debutul reprizei secunde și, în minutul 48, Dănălache trage peste poarta bucureștenilor, după o pasă primită de la Mara.
Contrar cursului jocului, FC Național deschide scorul, prin Cursaru, care marchează, de la 15 metri, din foarfecă, în minutul 51.
Atacurile arădenilor se întețesc și, în minutul 62, Chiriță reia cu capul pe lângă poarta lui Stanev.
Sabin Ilie nu reușește să marcheze din 2 metri, în minutul 66.
În minutul 82, Stanev își menține echipa în avantaj, reușind să scoată de sub bară șutul lui Balint.
Mara egalează în minutul 86, din penalty, în urma unui fault al lui Mozacu la Simion.
FC Vaslui-Ceahlăul Piatra Neamț 3-2
(V. Frunză 35, 76, Gheorghiu 78/Diaz 33, Apostol 72-autogol)
Vasluienii s-au impus în fața Ceahlăului, într-un meci cu răsturnări spectaculoase de situație. Ceahlăul a condus în două rânduri, dar Vaslui a reușit să revină, de fiecare dată, și chiar să câștige prin golul lui Adrian Gheorghiu, din minutul 78.
Nemțenii deschid scorul, în minutul 33, prin argentinianul Gaston Diaz, care îl învinge pe Hăisan cu o lovitură de cap.
Două minute mai târziu, elevii lui Viorel Hizo egalează prin Viorel Frunză, care șutează de la 20 de metri fără nicio speranță pentru Curcă.
În minutul 57, Ceahlăul poate marca, dar Doicaru trage pe lângă poartă din interiorul careului.
Frunză șutează din întoarcere, de la marginea careului de 16 metri, dar minge ștergea bara din dreapta lui Curcă, în minutul 67.
În minutul 72, vasluianul Ștefan Apostol reia cu capul în proprie poartă și duce scorul la 2-1 în favoarea Ceahlăului.
Trei minute mai târziu, Viorel Frunză aduce din nou egalarea, printr-un șut sec de la 18 metri.
În minutul 78, Ad. Gheorghiu punctează pentru 3-2, reluând în poartă o minge respinsă de Curcă, după un șut al aceluiași Frunză.
Gloria Bistrița – Farul Constanța 3-2
(Costea 25, 84, Negrean 73-pen/T. Moldovan 74, 86)
Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a învins pe Farul cu 3-2, într-un meci disputat sâmbătă, în etapa a 13-a a Ligii I. Golurile ardelenilor au fost reușite de Costea, în două rânduri, și Negrean, în timp ce pentru constănțeni a punctat Tibi Moldovan.
Gloria are prima șansă de gol, în minutul 5, dar Mureșan trimite peste poartă o lovitură liberă de la 16 metri, din poziție ideală.
În minutul 25, Sergiu Costea reia cu capul din interiorul careului mic și deschide scorul. 1-0 pentru Gloria.
În minutul 42, același Costea driblează câțiva adversari la marginea careului de 16 metri, dar șutul său este reținut de portarul Vlas.
În minutul 43, Zaharia reia din foarfecă, de la 12 metri, dar migea izbește transversala porții lui Vlas.
În minutul 67, Pădurețu irosește o lovitură de pedeapsă, trăgând în transversală.
Negrean duce scorul la 2-0, în minutul 73, atunci când transformă o lovitură de pedeapsă acordată în urma unui henț în careu al lui Gheară.
În minutul 74, Tibi Moldovan îl lobează pe Albuț din 6 metri și reduce din diferență.
În minutul 84, Stoica centrează, Negrean prelungește în careu pentru Costea, care înscrie cu latul din 12 metri. 3-1 pentru gazde.
În minutul 86, Tibi Moldovan reușește un nou gol de senzație, din semifoarfecă, de la 12 metri, și închide tabela.
Guriță ar fi putut aduce un punct Farului, în minutul 93, când a scapat singur cu Albuț, dar portarul Gloriei i-a suflat mingea din picioare.
Universitatea Craiova-Pandurii Tg. Jiu 2-2
(Baird 6, Bornescu 88-pen/Vranjkovic 17, 90)
Echipa antrenată de Eugen Neagoe a întrerupt seria de victorii a Universității Craiova, începută în momentul în care Ștefan Stoica a fost instalat ca antrenor al Științei.
Gorjenii au prima șansă de gol, în minutul 4, când Bornescu iese greșit pe o centrare a lui Vranjkovic, dar minge se scurge pe lângă poartă.
În minutul 6, Baird profită de o gafă în lanț a apărării Pandurilor și deschide scorul.
Vranjkovic transformă o lovitură liberă, de la 25 de metri, și aduce egalarea pentru echipa antrenată de Eugen Neagoe, în minutul 17.
În minutul 75, Dorel Stoica execută periculos o lovitură liberă, dar Guso scoate în corner.
În minutul 88, centralul Augustus Constantin dictează penalty, după un henț al lui Vancea, iar Bornescu aduce Universitatea în avantaj.
Vranjkovic mai transformă o lovitură liberă, în minutul 90, și aduce egalarea pentru Pandurii.
