Formația Dinamo a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa Petrolul Ploiești, într-un meci contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii I, în care Ionel Dănciulescu a evoluat pentru a 500-a oară în primul eșalon, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Golurile gazdelor au fost înscrise de Bokila ’8 (penalti) și Sauvadet ’56. Pentru Dinamo a marcat Axente ’14.
1-0: Bokila transformă un penalti acordat de centralul Radu Petrescu după o intervenție a lui Alexe asupra atacantului grupării prahovene.
1-1: Minge trimisă în spate de Geraldo către propria poartă, Bornescu degajează, dar Axente se interpune și trimite balonul în poartă.
2-1: Acțiune de atac a Petrolului, Marinescu îl găsșete demarcat la marginea careului pe dreapta pe Sauvadet, iar acesta trage fără preluare cu piciorul stâng de la 14-15 metri, la colțul lung al porții lui Bălgrădean.
Ionel Dănciulescu a jucat meciul 500 în Liga I, el primind și o cupă ce marchează această performanță, înainte de începerea partidei.
În minutul 49, jocul a fost întrerupt pentru aproximativ patru minute, din cauza numeroaselor role de hârtie aruncate de fanii Petrolului de la peluză pe teren, în porțiunea în care se afla poarta apărată de Bornescu.
Înainte de începerea jocului, galeria Petrolului a avut o coregrafie sugestivă, ce simboliza un lup care îmblânzește un câine roșu.
Pandurii Târgu Jiu a învins echipa CSMS Iași, scor 3-1
Formația Pandurii Târgu Jiu a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa CSMS Iași.
Golurile au fost marcate de Nistor ’31, Lemnaru ’63, Matulevicius ’66 pentru Pandurii, respectiv Mihălăchioaie ’39 pentru CSMS Iași.
1-0: Nistor deschide scorul cu un șut de la marginea careului.
1-1: Mihălăchioaie egalează cu un șut pe jos, la colțul lung.
2-1: Lemnaru reia în poartă, del a 3 metri, o minge respinsă de Irimia.
3-1: Matulevicius înscris cu o lovitură cu capul, din 6 metri.
Astra a învins Concordia Chiajna, scor 2-0, în Liga I
Formația Astra Giurgiu a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Concordia Chiajna. Golurile au fost marcate de Tembo ’55 (penalti) și Găman ’65.
În minutul 48, Niță a apărat o lovitură de la 11 metri executată de Fatai și acordată după un fault asupra lui Di Stefano.
0-1: Tembo a însscris din penalti, în minutul 55, după un henț comis pe linia porții de Ghionea, jucătorul Concordiei fiind eliminat
0-2: Găman a marcat cu un șut de la aproximativ opt metri.
CS Turnu Severin – Gaz Metan Mediaș, scor 2-0
Formația CS Turnu Severin a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Gaz Metan Mediaș, într-un meci în care cele două goluri au fost înscrise în ultimele minute de joc.
Golurile au fost marcate de Florin Costea ’90 și Mihai Roman ’90+5.
1-0: Florin Costea a marcat cu un șut de la aproximativ cinci metri, după o centrare a lui Olah.
2-0: Mihai Roman a stabilit scorul final cu un șut la colțul lung, după o pasă a lui Costea.
Gloria Bistrița – Oțelul Galați, scor 2-1
Formația Gloria Bistrița a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa Oțelul Galați.
Golurile au fost marcate de R. Radu ’65 și Feher ’68 pentru Gloria, respectiv Paraschiv ’52 pentru Oțelul.
0-1: Paraschiv a înscris cu o lovitură cu capul de la 11 metri, după o centrare a lui Iorga de pe partea dreaptă.
1-1: Răzvan Radu a pătruns pe partea dreaptă și a înscris la colțul scurt, profitând și de o greșeală a portarului Grahovac.
2-1: Grahovac a respins în față un șut de la distanță, mingea a ajuns la Antonache, care i-a trimis lui Feher, iar acesta l-a învins pe portarul Oțelului cu un șut din 8 metri.
La meci au asistat aproximativ 200 de spectatori, între care și 30 de fani gălățeni.
Liga I
Dinamo, învinsă de Petrolul Ploiești
