LIGA I

Dinamo în vrie, Rednic a demisionat



Dinamo în vrie, Rednic a demisionat
Dinamo în vrie, Rednic a demisionat

Clubul Dinamo București a anunțat, duminică, pe site-ul oficial, că Mircea Rednic și-a dat demisia din funcția de antrenor al echipei campioane. Motivele demisiei lui Rednic au fost, conform site-ului oficial, ratarea primului obiectiv – calificarea în grupele Ligii Campionilor și ultimele rezultate din campionat. „După ultima rundă de discuții, demisia lui Rednic a fost acceptată. FC Dinamo îi mulțumește pentru rezultate, titlu și primăvara europeană”, se arată pe site-ul oficial al FC Dinamo. Mircea Rednic a declarat că își asumă întreaga responsabilitate doar pentru transferurile făcute până în iarna trecută de gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare, pentru celelalte considerându-se responsabil doar în proporție de 50 la sută. Acționarul FC Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, duminică, la Sport.ro, că se aștepta ca tehnicianul Mircea Rednic, să renunțe la postul de antrenor al formației „alb-roșii” după eliminarea din Liga Campionilor în fața italienilor de la Lazio Roma. „După cum îl știam, eu mă așteptam după meciul cu Lazio să-și dea demisia. El are un caracter puternic. A simțit că un obiectiv pus de noi a fost ratat și zic că a luat o decizie înțeleaptă. Întâlnirea când și-a depus demisia a durat cinci minute. Eu nu i-am pus întrebări, nu am făcut o analiză. A fost decizia lui să plece. Am căutat să ne despărțim pe cale amiabilă, am râs, ne-am pupat la despărțire”, a spus Turcu. Acesta a menționat că nu l-a putut convinge pe Rednic să-și schimbe decizia de a demisiona. „A avut susținerea mea până în ultimul moment, nici eu n-am putut să-l mai opresc”, a declarat Turcu, care a precizat că nu i s-a părut că ar fi tensiuni între jucători și antrenor. Acționarul dinamovist a afirmat că o decizie în cazul amendării jucătorilor se va lua în cursul săptămânii viitoare. „Vom discuta în cursul săptămânii viitoare. Nu vorbim acum de amenzi, de vinovați”, a adăugat Turcu.
– Dinamo, nicio victorie pe teren propriu în acest sezon
Campioana Dinamo București a pierdut, cu scorul de 0-1 (0-1), meciul susținut, sâmbătă, pe teren propriu, în fața formației Gloria Bistrița, în etapa a VI-a a Ligii I, și rămâne fără victorie în fața propriilor suporteri în sezonul 2007/2008. Dinamo a rămas în inferioritate numerică în minutul 5, când Cristian Pulhac a primit direct cartonașul roșu, pentru că l-a tras de tricou pe Câju, scăpat spre poarta lui Lobonț, din postură de ultim apărător. Gloria Bistrița a deschis scorul în minutul 21, prin Hadzibulici, care a marcat cu un șut de la 35 de metri, profitând de faptul că portarul dinamovist Bogdan Lobonț era ieșit din poartă aproximativ 8 metri. Imediat după încheierea primei reprize, antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, care a urmărit partida de la tribuna a doua, fiind suspendat, a coborât pe teren și a intrat în tunelul de acces la vestiare. Potrivit regulamentului, antrenorii și oficialii suspendați nu au voie să intre în incinta de joc, ei putând lua loc doar în tribune și având dreptul să comunice cu ceilalți membri ai staff-ului prin telefon. În minutul 75, mijlocașul dinamovist Adrian Cristea a fost apostrofat de suporterii de la tribuna a doua, după ce a răspuns cu un gest obscen criticilor acestora. De asemenea, la ieșirea de pe teren jucătorii dinamoviști au fost huiduți de spectatori, singurul aplaudat fiind portarul Bogdan Lobonț. Spectatorii de la tribuna a doua au scandat „Ole, ole, ole ola aplaudați pe Gloria”. Echipa Gloria Bistrița a obținut primele puncte într-un meci cu Dinamo după o pauză de trei ani și zece luni, timp în care Dinamo câștigase ultimele șapte întâlniri. Președintele Consiliului Executiv al FC Dinamo, Nicolae Badea, a pus pe seama „neputinței” rezultatele slabe înregistrate de echipa antrenată de Mircea Rednic în ultima perioadă și eșecul suferit, sâmbătă. „Este neputință care devine explicabilă. Nu se va mai continua cu jumătăți de măsură. Veți afla săptămâna viitoare. Până atunci nu va mai vorbi nimeni”, a spus Badea, lăsând să se înțeleagă că în perioada imediat următoare s-ar putea lua măsuri la echipă.
– Rapid, parcurs foarte bun în campionat
Echipa Rapid București a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formația Universitatea Craiova. Universitatea Craiova a evoluat cu un om în minus din minutul 77, atunci când Dănănae a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, în urma unui henț. Cesinha a reușit să marcheze primul gol pentru Rapid, în minutul 80, cu un șut din întoarcere din interiorul careului. În minutul 90+3, Ionuț Dobroiu a scăpat pe contraatac și a marcat pentru 2-0, în stânga lui Bornescu, el aflându-se la prima reușită pentru giuleșteni. La finalul meciului, galeria giuleșteană a scandat pentru prima oară numele antrenorului Cristiano Bergodi. Tehnicianul rapidist nu s-a prezentat la conferința de presă și a plecat supărat de la stadionul Giulești-Valentin Stănescu. „Bergodi își cere scuze, s-a resimțit după acest meci și nu s-a simțit capabil să vină la conferința de presă”, a declarat directorul de imagine al FC Rapid, Cristian Costache. În locul lui Bergodi, la conferința de presă a fost prezent directorul tehnic Grigore Sichitiu. Cristiano Bergodi a fost extrem de nervos pe banca tehnică, în timpul meciului și l-a certat pe Cesinha chiar cu câteva minute înainte de golul marcat de brazilian. Patronul Adrian Mititelu a declarat că Rapid nu a câștigat pe drept meciul cu formația sa, Universitatea Craiova, însă a fost ironizat de căpitanul giuleștenilor Vasile Maftei. ”Rapid nu a câștigat pe drept, a fost peste noi doar în ultimele zece minute. Noi suntem optimiști, chiar dacă avem cinci înfrângeri consecutive”, a spus Mititelu. Replica lui Vasile Maftei, căpitanul echipei Rapid, nu a întârziat să apară, acest afirmând ironic: „Da, am câștigat pe nedrept”. Apoi Maftei a adăugat: „Noi de fapt muncim pentru fiecare punct”.
– Timișoara a tranșat derbiul Banatului
Formația Poli Știința Timișoara a câștigat, cu scorul de 3-2 (2-1), derbiul cu UT Arad. Gigel Bucur a deschis scorul rapid, în minutul 4. Stelian Stancu a centrat de pe dreapta, Mansour a recentrat cu capul până la Gigel Bucur, care a câștigat prim-planul într-un duel cu Daniel Chiriță și a marcat de la șase metri. După marcarea golului, Bucur a arătat un tricou purtat pe sub cel de joc, pe care era scris mesajul „Pentru Ionel Ganea”. Același Bucur a ridicat scorul la 2-0 în favoarea oaspeților, în minutul 12, când a înscris cu un șut de la 14 metri, pe jos, în dreapta portarului Huțan, după o acțiune personală în careul gazdelor. UTA a redus din diferență în minutul 23, prin căpitanul Cristian Todea. Acesta a venit lansat din linia a doua și a înscris din zona punctului de la 11 metri, după ce portarul Marius Popa, jenat de coechipierul său Alin Rațiu, a respins greșit o centrare de pe dreapta a lui Mircea Ilie. Gazdele au restabilit egalitatea imediat după pauză, în minutul 47, el înscriind cu un șut pe jos, de la șase metri, după o centrare de pe dreapta a lui Norbert Varga. În minutul 59, Poli Știința Timișoara a trecut pe lângă golul de 3-2, Artavazd Karamyan trimițând mingea în transversală cu un șut din interiorul careului. În minutul 66, gazdele au solicitat un penalti la Bălțoi. Acesta a scăpat singur cu Popa, a pătruns în careu, l-a driblat și pe portar și apoi a căzut, solicitând lovitură de la 11 metri, însă a fost avertizat de arbitru pentru simulare. Gigel Bucur a reușit hat-trick-ul în minutul 89, când a marcat golul victoriei pentru Poli Știința Timișoara. El a primit o pasă din propria jumătate de teren și a scăpat singur spre poarta adversă, contraatacul fiind finalizat cu un șut de la 7 metri lateral stânga.
Suporterii formației UT Arad au ironizat pe Poli Știința Timișoara pe tema palmaresului și a însemnelor clubului, afișând un banner cu mesajul „Fashion Week Lausanne: Anul acesta se poartă o nouă nuanță de mov”. De asemenea, după ce în minutul 66 Bălțoi a fost avertizat pentru simulare, la o fază la care a cerut penalti, spectatorii arădeni au început să arunce în teren cu cartoanele de culoare roșie pe care le-au găsit pe scaune pentru realizarea coregrafiei din debutul partidei. Antrenorul Dușan Uhrin jr. a declarat că Poli Știința Timișoara s-a impus în derbiul cu UTA datorită faptului că a fost mai norocoasă. „Scorul este echitabil dacă noi am dat trei goluri și adversarii doar două. S-a jucat care pe care, iar eu sunt mulțumit de rezultat. Am reușit să stopăm atacul advers prin intrarea lui Srhoj. A fost un derbi, meciul are statut de derbi și pe teren și în afara lui”, a spus Uhrin jr. Antrenorul echipei UTA, Marius Lăcătuș, i-a reproșat arbitrului Ionică Serea prestația din partida cu Poli Știința Timișoara, explicând că i-a spus că și-ar putea pierde postul din cauza lui. Lăcătuș susține că Serea ar fi trebuit să acorde „cel puțin două penalti-uri” pentru UTA la scorul de 2-2, iar la finalul partidei a avut un schimb dur de replici cu centralul la intrarea pe tunelul de acces la vestiare. „Ajungi câteodată să-ți pierzi controlul și te mai miri câte vezi pe un teren de fotbal. Pot să vă spun sigur că la Varga a fost 11 metri, la Bălțoi trebuie să văd reluarea. Arbitrii ăștia, chiar dacă sunt retrogradați la liga secundă, știu când și cum să facă. Ce să fac? Ca Ganea? Să dau un pumn la arbitru de nervi?”, a spus Lăcătuș. Comentând posibilitatea de a se despărți de UTA după acest eșec, Lăcătuș a spus: „Nu este important dacă postul meu este în pericol. Cu mine sau fără mine, această echipă trebuie lăsată să joace”.
– Poli Iași, egal chinuit cu Farul
Echipa Poli Iași a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida disputată, sâmbătă, pe teren propriu, în compania formației Farul.
În minutul 35, Todoran a marcat din interiorul careului, însă mingea centrată de pe partea dreaptă depășise linia de aut. Farul a deschis scorul însă în minutul 53 prin Chigou, care a marcat cu capul din interiorul careului, după o centrare de pe partea dreaptă. Poli Iași a egalat în minutul 67. Radu Ciobanu a șutat de la 25 de metri lateral dreapta, iar Ionuț Bâlbă a deviat în poartă din interiorul careului. Antrenorul Ionuț Popa a declarat că Poli Iași a reușit să obțină un rezultat bun în meciul cu Farul Constanța, având în vedere că a avut jucători accidentați și că terenul a fost greu. Ionuț Popa, care inițial a refuzat să discute cu presa, le-a spus ziariștilor că nu vrea să mai aibă probleme pentru că are „gura mare”. „Așa cum v-am spus și am comunicat și conducerii, de acum declarațiile și informații despre echipă vi le va da ofițerul de presă. Eu am gura mare și nu vreau să mai am problemele pe care le-am avut din cauza declarațiilor la cald. I-am spus ofițerului de presă să fie docil și să vă comunice tot ce vă interesează. Ca să nu spuneți că sunt neam de țăran, vă spun două vorbe despre meciul de azi”, a afirmat Popa, care a prezentat apoi considerațiile sale despre partida cu Farul Constanța: „În condițiile în care am început cu doi accidentați, Bâlbă și Pălimaru, și în condițiile în care nu am putut conta pe Silvășan, Mijin, Toma și Czernoch, cred că rezultatul a fost echitabil. Am fost conduși cu 1-0 și având în vedere și terenul greu, cred că am reușit să obținem un rezultat bun. Pe Bâlbă l-am trimis acum la Arad, să-i repare cineva piciorul”.


Dinamo în vrie, Rednic a demisionat
Dinamo în vrie, Rednic a demisionat
Dinamo în vrie, Rednic a demisionat
Dinamo în vrie, Rednic a demisionat


Recomandări