Antrenorul Jean Fernandez a declarat că Dinamo București va disputa o adevărată finală de cupă europeană în partida cu Olympique Marseille, care va avea loc, miercuri, în ultima etapă a grupei F a Cupei UEFA, informează site-ul football365.fr. „Pentru Dinamo este o finală de cupă europeană, deoarece dacă vor câștiga, atunci se vor califica în 16-imile Cupei UEFA. Imaginați-vă puțin starea lor de spirit. Noi am făcut un meci bun cu Auxerre în campionat, dar vrem să câștigăm și cu Dinamo pentru că este pe teren propriu și pentru că am ocupa primul loc în grupă. Așadar, vom pregăti bine acest meci”, a declarat Fernandez. Tehnicianul francez a subliniat că Dinamo a pregătit acest meci de zece zile. „Dinamo a terminat turul campionatului în România de zece zile. Ei sunt primii în campionat și au avut zece zile de pauză. Este o echipă foarte solidă, foarte tehnică și bine organizată. La Sofia, ei au pierdut în prelungiri, în contextul în care au evoluat în zece oameni aproape o oră. Ei au avut șase sau șapte ocazii, în timp ce noi nu am avut atâtea”, a menționat Fernandez. Întrebat ce echipă va alinia miercuri, Fernandez a răspuns: „Vom vedea cum se vor recupera accidentații. În funcție de aceștia ne vom organiza, însă totul se face după rezultat. Vom încerca să facem totul cât mai bine. Sigur va juca Ribery, pentru că sâmbătă cu RC Strasbourg va fi suspendat”. Partida Olympique Marseille – Dinamo București se va disputa, miercuri, de la ora 21.45, pe stadionul Velodrome, fiind transmisă în direct de Pro TV.
