Rugby

Dinamo este noua campioană a României



Echipa Dinamo București a devenit, sâmbătă, campioana României la rugby, după ce a învins, cu scorul de 6-0 (3-0), formația Steaua București, în finala Diviziei Naționale, și a realizat eventul, în sezonul 2007/2008 câștigând și cupa, tot în fața „roș-albaștrilor”.
În finala cu Steaua, disputată pe stadionul Arcul de Triumf, Dinamo a transformat câte o lovitură de penalitate în fiecare repriză.
Pentru Dinamo, titlul câștigat sâmbătă este al 16-lea din istoria clubului și primul după 2004.
Steaua și Dinamo s-au luptat pentru titlul de campioană în Divizia Națională de rugby în ultimii șase ani. Până sâmbătă, Steaua câștigase lupta de trei ori (2005/2006, 2004/2005, 2002/2003), iar Dinamo de două ori (2006/2007, 2003/2004).
Meciul a fost precedat de o serie de incidente între suporterii celor două echipe, care s-au bătut atât în stadion, cât și în afara acestuia. Potrivit Jandarmeriei, trei suporteri steliști se vor alege cu dosare de cercetare pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice.



Recomandări

Un tânăr rugbist sucevean, amendat de federație după ce i s-a adresat arbitrei: „Cât iei pe meci să câștige adversarii?”

Meciul CSM Bucovina Suceava - CSM Galați a fost arbitrat de Loredana Juncanariu
Meciul CSM Bucovina Suceava - CSM Galați a fost arbitrat de Loredana Juncanariu