Se repetă. Dinamitarea podului din comuna Ostra de peste pârâul Suha se va relua zilele următoare. Ieri după-amiază, pirotehniștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au încercat să culce în albie o parte din pod pentru ca mai apoi să poată dinamita și restul blocului de beton prăbușit ca urmare a inundațiilor din noaptea de duminică spre luni. Într-un picior al podului care crea presiune asupra conductei de alimentare cu apă potabilă a comunei Ostra s-au dat 8 găuri și s-a introdus o cantitate de 1,8 kg de dinamită. Operațiunea de dinamitare a avut loc în jurul orei 17.45, numai că în urma exploziei podul nu s-a mișcat din loc, astfel încât pirotehniștii vor fi nevoiți să repete operațiunea astăzi sau în zilele următoare. Podul care trebuia distrus ieri este singura cale de legătură cu satul pentru cinci familii din Ostra. Totuși, după ce apele au mai scăzut, accesul la aceste familii se poate face fie cu tractoarele, fie cu faetoanele, astfel încât nu există, deocamdată riscul ca oamenii să rămână fără alimente și apă. O altă problemă este aceea că apa potabilă pentru o parte dintre locuitorii comunei este asigurată de la o stație de pompare aflată tot după pod, care în acest moment nu funcționează din cauza unor probleme la rețeaua de alimentare cu energie electrică. Lipită de pod, conducta de alimentare cu apă potabilă s-ar forfeca automat în cazul în care podul s-ar nărui, lucru pe care pirotehniștii au încercat să-l evite prin dinamitarea blocurilor de beton prăbușite în albia pârâului Suha. Rămâne de văzut ce se va întâmpla zilele următoare și la ce soluții vor apela specialiștii pentru a rezolva problema de la Ostra.






