Din studenție

Armată studențească în garnizoana Botoșani. 400 de studenți de la teatru, arte plastice, filologie, conservator – ce mai, unul mai „special” decât celălalt! Închipuiți-vi-l pe Arșinel bătând cu deplină seriozitate pas de front pe malul Dresleucii! Cărăm, cu rândul, kilometri nesfârșiți, pușca mitralieră care, pe vremea aceea, cântărea vreo 12 kile (fără afet!), ca să ne zgâim după aceea, jumătate de zi, la „ținta cap, ținta piept, ținta brâu”. Ne-a scăpat de instrucție un student care, din fericire (!) s-a potcovit cu o dizenterie de adevăratelea, după care ne vindea, pentru coprocultură, câte un cubuleț aromitor din producția proprie. Astfel „îmbolnăvindu-ne” mai toți, am rămas în cazarmă, unde băteam toată ziua mingea cu ciubotele cât o piatră de moară și obielele adunate ciotcă la călcâie. Dar iată că vedem, la poarta regimentului, un cioban tăbârcind ditamai… pușca mitralieră. Tot rânduindu-ne la purtat pușcociul, am pierdut socoteala răspunderii dintâi și arma cu care se putea ocupa Botoșanii a rămas uitată pe un mușuroi, sub copacul cu coroana rotată. Scandal până la torțile cerului, principalul vinovat, Ticu T. (a trecut de mult în rândul drepților) intră imediat la arest, curg amenințări cu Tribunalul Militar, ce mai, târâșenie de toată frumusețea! Pe care a rezolvat-o, simplu, încheietorul nostru de pluton, Liviu R. (cel care ne-a învățat să batem pas de front numai pe stângul… – și el chemat la loc cu verdeață).
I-a explicat maiorului (proaspăt adus din producție, știa armată cât și noi) că, la o adică, ofițerii intră în bucluc mai abitir decât oștenii. Drept pentru care, imediat, ciobanul a primit mulțumirile comandantului, odată cu jinduita permisiune să-și pască turma în poligon, contra angajamentului de a-și ține gura, arestuitul a fost mintenaș eliberat și cadorisit cu bilet de voie, astfel fiind invitat să tacă mormânt, iar plutonul, din aceleași pricini, s-a ales cu suspendare de la corvoada curățării cartofilor. Adicătelea, tot răul, spre bine!
*
Un amic, profesorul universitar G.L., își avea, la un moment dat, feciorul printre propriii studenți. În prag de sesiune, odrasla vine cu o pilă la profesorul-tată: „ai grijă, te rog, să-l treci pe prietenul și colegul Pătrunjel.” Ce părinte ar putea rezista la astfel de intervenție? Drept pentru care promite: „bine, îi dau 5, deși loaza nu merită”. Spre seară, sună la ușă un popă de țară, înglodat, asudat și… încărcat cu de toate, inclusiv cu rituala canistră de vin. „Mult stimate domnule profesor, nu vă supărați că îndrăznesc, da’ la noi a fost hram… și Gheorghiță al meu… iaca, i-am scris aici numele și grupa… are mâine examen cu ’mneavoastră și-i tare tulburat băietu’… iaca, îndrăznesc să vă rog de-un cinci, că, așa cum spunea înțeleptul Solomon, „mai bine puțin, cu frică de Domnul, decât…” tare vă rog de iertare că am cutezat să vă deschid ușa…”
Amicul susține că a replicat citând tot din Solomon: „Cum se-nvârte ușa pe țâțâni, așa se-nvârte leneșul în patul lui” (aluzie la puturoșenia studentului Pătrunjel), după care a refuzat plocoanele (nu-l cred, dar asta-i altceva) și-i spune popii, după ce a citit numele învățăcelului de pe bilet, că n-a avut nici un rost să se ostenească, fiindcă oricum a intervenit fiu-său și salvatorul 5 este deja pus de-o parte. Fericit, popa insistă: „Ar mai fi niște pește, jos, în șaretă, n-am putut să-l urc din pricina curcanului…” Cică universitarul s-a ținut tare, l-a mustrat pe sfinția sa, a refuzat indignat bunătățile și a doua zi, la examen, l-a miruit pe fiul popii cu jinduitul 5. Acasă, băiatul profesorului aștepta noutăți:
– L-ai trecut, tată?
– Da, i-am dat un amărât de 5 lui Leuștean al tău.
– Cui? Văleu! Care Leuștean? Pătrunjel, tată, Dionisie Pătrunjel. Văleuuu… Așa că, fiind ultima sesiune, Dionisie Pătrunjel, onorat cu meritatul 3, a trebuit să repete anul, în vreme ce Gheorghiță Leuștean a trecut victorios în II. Cum se spune tot în cartea sfântă, „buruiana înaltă vestejește pe cea pricăjită”…