Muzeul Bucovinei, în parteneriat cu Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, a organizat miercuri, la Muzeul de Istorie, vernisajul expoziției de pictură cu genericul „Din secretele maeștrilor – lumină și culoare” și a acordat premii pentru cele mai bune lucrări.
Un proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Evenimentul s-a circumscris seriei de activități derulate în cadrul proiectului „Din secretele maeștrilor – lumină și culoare”, proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), cu o valoare totală de 29.862 de lei, din care 7.151 de lei finanțare proprie și 22.711 lei finanțare de la AFCN.
Expoziția etalează 75 de lucrări realizate în cadrul atelierelor de artă organizate pentru copii, ateliere în care aceștia au fost educați în spiritul respectării și promovării valorilor artistice bucovinene, au fost familiarizați cu noțiunile de muzeologie, cu terminologia de specialitate și au fost informați cu privire la metodele de protejare a patrimoniului muzeal.
„Muzeul își accentuează statutul de instituție culturală vie și dinamică”
Așa cum a spus la vernisaj din partea instituției muzeale sucevene dr. Doina Creangă, „Muzeul Bucovinei a deschis cu acest proiect pilot seria programelor pentru publicul tânăr, prin care elevii, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, sunt cooptați să participe activ la programele educative derulate în cadrul muzeului”.
Prin derularea unor astfel de activități muzeul își accentuează statutul de instituție culturală vie și dinamică, venind în întâmpinarea publicului tânăr cu un proiect educativ de cunoaștere a patrimoniului artistic național și de punere în valoare a patrimoniul muzeal.
Premii pe categorii de vârstă
La deschiderea expoziției, la care, alături de reprezentanții instituției muzeale sucevene, au participat partenerii de proiect în frunte cu prof. Alexandra Bejinaru, directoarea Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, s-au acordat, în urma aprecierii efectuate de comisia de jurizare (Suzana Cosovan – președinte, coordonator proiect, membri fiind Loredana Ceică – profesor/artist plastic, Tiberiu Cosovan – jurnalist cultural Monitorul de Suceava și secretar Irina Țibulcă – muzeograf), premii pe categorii de vârstă.
Categoria de vârstă 8 – 13 ani
Premiul I – Gabriel Roman, clasa a VI-a B, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”, profesor îndrumător Pușa Pâslaru;
Premiul II – Andra Asimionesei, clasa a III-a, Școala Nr. 9 “Ion Creangă”, profesor îndrumător Iulian Asimionesei;
Premiul III – Ioana Rusu-Sadovei, clasa a VI-a B, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”, profesor îndrumător Camelia Rusu-Sadovei.
Categoria de vârstă 13 – 18 ani
Premiul I – Cezara Iustina Iordache, clasa a XII-a B, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”, profesor îndrumător Iulian Asimionesei;
Premiul II – Laura Ujeniuc, clasa a XII-a, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”, profesor îndrumător Iulian Asimionesei;
Premiul III – Ionela-Iulia Letveniuc, clasa a XII-a E, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”, profesor îndrumător Camelia Rusu-Sadovei.
„Copiii au pictat viitorul cu cele mai frumoase culori”
Toți copiii participanți au primit diplome însoțite de afișul și invitația manifestării, imprimate pe care au fost sfătuiți să le păstreze pentru portofoliul personal.
Expoziția va fi itinerată prin școlile sucevene, iar lucrările vor reveni apoi autorilor acestora.
Așa cum a spus la final prof. Iulian Asimionesei, „copiii au pictat viitorul cu cele mai frumoase culori”.