Respingerea candidatului Varujan Vosganian a fost un incident neplăcut pentru PNL și, la o scară mai largă, pentru România. În plan intern, evenimentul a scos la rampă conflictul dintre președinte și premier – până aici, nimic nou. Ca, în ultimul ceas al polemicii, să aflăm că duminică 29 oct. a.c. dnii Băsescu și Tăriceanu s-au întâlnit la reședința primului, au băut o cafea și au căzut de acord asupra candidaturii lui Leonard Orban. Și, mai ales, au căzut de acord că NU eventualitatea colaborării cu SIE l-a tras în jos pe Vosganian – când a apărut acest zvon în presă, primul candidat mai avea oricum șanse mici.
Întâmplător, într-o discuție pe care am avut-o, în prezența altor colegi, cu premierul Tăriceanu, acum două săptămâni, am spus că cea mai bună propunere ar fi dl Orban. Are avantaje certe: un profil politic nu foarte accentuat – menit, cred, să dezamorseze jocul de orgolii dintre PNL și PD –, nu a fost prins în polemici, nu a fost acuzat de malversațiuni și, mai ales, este un specialist verificat în problematica aderării.
Iată un inventar al aspectelor care au scăzut șansele europene ale dlui Vosganian. Politician cu vechime, cu o anumită notorietate, președinte al Comisiei de Finanțe a Senatului, președinte al unei uniuni a unei demne minorități, în plus vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor (și poet el însuși!), Vosganian avea un CV valabil. Ce anume l-a blocat? Primul răspuns, pe buzele multora, a fost “Traian Băsescu” – presupunându-se că președintele ar fi dorit-o pe dna Anca Boagiu. Alții cred că în defavoarea lui Vosganian a fost (și) faptul că, la data depunerii candidaturii, era încă purtător de cuvânt al PNL – și asta ar fi deranjat în special Grupul Popular din Parlamentul European, care oricum nu s-a bucurat că românii și bulgarii au trimis la Bruxelles doi liberali, stricând echilibrul politic de-acolo (Grupul Liberal este, în Parlamentul European, al treilea ca mărime). O altă ipoteză îi amestecă pe socialiști – inclusiv pe cei din PSD, care ar fi transmis colegilor lor europeni date despre legăturile lui Vosganian cu oameni de afaceri români (precum S. O. Vântu). În fine, mai trebuie spus că, în momentul întâlnirii cu J.M.D. Barroso, lui Vosganian i-au fost puse tot felul de întrebări. Una dintre ele ar fi fost: este adevărat că, într-un discurs ținut în plenul Senatului, d.sa ar fi spus că, în privința României și Republicii Moldova, el rămâne pe mai departe un unionist? (ar fi însemnat că V.V. nu recunoaște independența Moldovei – ceea ce nu era adevărat, fiind o idee scoasă din context). A se reține de aici că, în fond, la Bruxelles se face o foarte detaliată revistă a presei românești. Ei bine, fiecare dintre aceste detalii, în felul său, a subminat prima noastră propunere. Cred, deci, că “rolul” președintelui Băsescu în acest incident este mai mic decât se crede.
Mai trebuie spus că dl Barroso are motive să fie foarte exigent. Proiectul pan-european are încă mulți adversari, chiar în Europa. În opinia publică occidentală există un oarecare scepticism, care poate evolua și el către adversitate – drept care președintele Comisiei Europene e dator să aleagă comisari capabili să aducă soliditate proiectului, și nu dubii suplimentare.
