Sala “Pictor Aurel Băeșu”, din cadrul muzeului de Artă “Ion Irimescu” Fălticeni, a găzduit vineri, 10 iunie, lansarea volumului de poezii al cărui autor este profesorul Constantin Bulboacă.
Cartea, care poartă titlul sugestiv “Din pulberi de stele”, a fost caracterizată de Varujan Vosganian, membru al Uniunii Scriitorilor, cel care face și prefața cărții, ca fiind o poveste a sentimentelor. În volumul care cuprinde poezii scrise pe parcursul mai multor ani, respectiv în perioada 1971-2011, se regăsesc mai multe teme, predominant fiind sentimentul iubirii – de femeie, de natură, de semeni.
Carte ilustrată cu lucrări ce aparțin lui Mihail Gavril
Cartea scrisă de Constantin Bulboacă este ilustrată cu desene realizate de bunul său prieten Mihail Gavril, care a adus la Fălticeni o expoziție inedită, sub titlul „Din Bucovina la Balcic”. Multe dintre lucrările expuse de pictor se regăsesc în paginile cărții ”Din pulberi de stele”.
Prezentarea cărții a fost făcută de scriitoarea și jurnalista Doina Cernica, cea care a făcut și o prezentare a tablourilor lui Mihail Gavril. Despre creația profesorului Bulboacă, despre sensibilitatea cu care s-a aplecat asupra poeziei au mai vorbit profesoara Mioara Gafencu, profesorul Nicolae Sturzu, primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, care s-a arătat oarecum surprins de latura poetică a ființei lui Constantin Bulboacă, preotul Gheorghe Brădățan și muzeografa Gabriela Curtui.
Debut întârziat, dar promițător
Constantin Bulboacă s-a născut la Ungureni, județul Botoșani, a absolvit Facultatea de Istorie – Filosofie a universității din Iași, iar în prezent este profesor de istorie la Școala „Mihail Sadoveanu” din Fălticeni. Deși mulți dintre cei care îl cunosc s-au arătat surprinși de înclinația acestuia spre poezie, trebuie spus că autorul volumului a fost membru al unor cenacluri literare din Botoșani, Suceava și Fălticeni și a publicat poeme și articole în volume colective ale poeților suceveni. Cel care i-a recunoscut în mod deosebit calitățile scriitoricești a fost profesorul Neculai Sturzu, care a amintit celor prezenți că profesorul Bulboacă a „cochetat” și cu publicația „Opinia fălticeneană”.
La lansarea primului volum de poezii al lui Constantin Bulboacă au fost prezenți colegi, prieteni, admiratori și nelipsita lui muză de inspirație, soția, profesoara Nora Bulboacă.
„Sunt o frământare continuă de când mă știu. Oamenii mă cunosc în diverse ipostaze, puțini ca poet, însă nu mă voi opri aici, deși am debutat cu un volum de poezii destul de târziu”, a spus autorul.