„Otrăvire prin ciuperci”
„O femeie din Suceava a cules ciuperci și i-a pregătit pe seama ei și a copiilor lor. După mâncare, întreaga familie s’a îmbolnăvit și femeea și un băiet de al ei au și murit imediat sub simptomele otrăvirei”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul I, nr. 12, Cernăuți, Duminica 9 Iunie 1891.
Excursii la Mărășești și Oituz
„Uniunea ofițerilor de rezervă, secția Suceava, des sub președinția Domnului Primar Gh. Doroftei, căpitan în rezervă, a luat inițiativa organizării unei excursii la Mărășești și Oituz. Data plecării s’a fixat cam pe la mijlocul lunii Iunie, ziua exactă urmând a se comunica la timp. Având în vedere însemnătatea istorică și pozițiile pitorești ale regiunilor, îi rugăm pe toți ofițerii de rezervă să se înscrie în cel mai scurt timp, împreună cu familiile lor. Costul excursiei împreună cu toate cheltuielile va fi de 5000 de lei de persoană, din care se va trimite imediat 150 de lei pentru valoarea transportului de dus și de întors, pentru a se ști câte vagoane trebuie să se comande de la CFR”.
„Suceava”, Anul II, Nr. 30, 1 Iunie 1936.
Economisire
„Întreprinderea de industrie locală din orașul Gura Humorului are și o secție de confecții. La această secție a fost depășit planul de confecții în luna mai cu 215 buc. la halate din doc, cu 200 buc. la halate din postav și cu peste 200 buc. șalopete. Printr-o mai justă îmbinare a tiparelor de croit s-a reușit, ca la confecționarea unei șalopete din doc lat de 1,40 m, să se economisească câte 80 cm.p. Prin aceasta numai în luna mai s-au economisit peste 16.000 cm.p. de material”.
„Zori Noi”, Anul XIV, nr. 3884, Suceava, Vineri 3 iunie 1960.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU
