“Praporii erau numai niște sdrențe…”
“Adi s’a înmormântat cucoana Rarița Berlinschi. O moarte subită i-a curmat firul vieței. Șese preoți din diferite protopresverii au participat la înmormântare. Toți se mirau că praporii erau numai niște sdrențe. , se întrebau preoții străini, eară Ovreii și Germanii î-și băteau joc de procesia noastră. Într-un oraș ca Sirete ar trebui ortodocsismul să se manifesteze și prin prapori mai buni”.
“Patria”, Anul III, nr. 122, Cernăuți, Mercuri în 22 Aprilie 1898.
Bustul lui Simeon Florea Marian
“Punerea pietrei fundamentale pentru bustul lui Simeon Florea Marian a fost pe ziua de 24 Aprilie a.c., cu prilejul aniversării a 28-a dela moartea marelui folklorist. Desvelirea bustului se va face în Septembrie a.c.”.
“Glasul Bucovinei”, Anul XVIII, nr. 4544, 20 Aprilie 1935.
“Ce aveți de gînd tovarăși din Udești?”
“Dacă ar fi folosite toate forțele existente în comuna Udești s-ar însămînța zilnic cîte 90 hectare de teren. În fapt, la 18 aprilie s-au arat și însămînțat 4 hectare, la 19 aprilie 2 ha., la 20 aprilie 5,10 ha. Pînă la data de 24 aprilie s-au însămînțat doar 53 ha. Cum ar putea fi situația mai bună cînd la 24 aprilie tov. Gheorghe Pop, președintele sfatului popular, Mandache Pantiuc, secretarul sfatului, Constantin Drăgan, instructorul teritorial al comitetului raionului de partid și Zoița Coruț, tehniciana agronomă, stăteau la sediul sfatului popular și discutau despre … un chef organizat cu o seară înainte. Tovarășul Gh. Pop recunoaște fără înconjur aceasta. Este bine că recunoaște că însămînțările merg prost; rău este că el nu se ostenește de fel să ajute la îndreptarea lucrurilor. De fapt, situația e cunoscută și de stația agricolă raională care nu ia nici o măsură eficace. Inginerul V. Morărescu, trimis să îndrepte situația, a ajuns la Udești în stare de ebrietate. Ce aveți de gînd tovarăși din Udești? Cînd vreți să terminați însămînțările?”.
“Zori Noi”, Anul X, Nr. 2623, 26 Aprilie 1956.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU
