„De-ar ști omul ce-a păți, nici din casă n’ar eși”
„Luni, pe la 4 oare, mergând bătrânul cantor dl. Luță, tatăl advocatului Dr. Luță, dela biserica Sf. Dumitru spre casă, l’a isbit în colțul stradei mari trăsura unui ipoteștian, care mâna în goana cailor dinspre oraș, cu oiștea la pământ și trecând caii și trăsura peste el l’au rănit greu, mai ales la cap…Ipoteștianul, după ce a făcut pacostea, a rupt-o la fugă cu trăsură cu tot, a fost însă ajuns și arestat”.
„Deșteptarea”, Anul IX, nr. 73, Cernăuți, 20 Septemvre 1901.
Bacalaureatul la Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava
„Anul acesta, Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava a obținut din nou rezultate frumoase, cu prilejul celor două sesiuni de bacalaureat. La examen, anul acesta s’au prezentat 14 elevi, dintre care 5 vechi și 9 noui. Trei dintre cei vechi au căzut, iar cei 9 noui au trecut cu toții, gradul de promovare fiind de 80%. Dacă considerăm numai pe cei noui atunci avem 100%. Trebuie să mai menționăm că primele două locuri, în ordinea clasificării generale de la comisia din Suceava, le dețin doi elevi ai Liceului „Ștefan cel Mare”. …Nu putem încheia rândurile de față decât cu cuvinte de laudă”.
„Suceava”, Anul II, nr. 41, 13 septembrie 1937.
„Noi funiculare la IF Gura Humorului”
„Eforturile pentru organizarea științifică a producției și a muncii se fac simțite la IF Gura Humorului prin montarea de funiculare în vederea exploatării mai economicoase a masei lemnoase. La diferite guri de exploatare de la această întreprindere forestieră au fost construite, sau se află în diferite faze de finalizare, un număr de 16 funiculare de tip , sau ”.
„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6134, Suceava, Miercuri 6 septembrie 1967.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU
