„Reacredința d-lor Krutter și Sperlbauer”
„Doi gospodari din comuna Pojorâta au năimit pe șase ani, adecă până în anul 1900, de la direcția fondului gr. or. păscătoarea muntelui Giumălău. Din causa boalelor de vite…numiții arăndași n’au fost în stare a plăti la timpul stătorit prețul arăndei, în consecință direcția bunurilor le declară că…cere restituirea în posesiunea muntelui Giumălău. Nainte de aceasta cu 10 dile se presintă arăndașii la Cernăuți în biroul d-lor Krutter și Sperlbauer probând că au plătit arănda aproape întreagă, cerând ca să le lese și mai departe păscătoarea în arăndă. Ambii domni le-au făgăduit aceasta, le-au predat chiar o epistolă cătră administratorul domeniilor din Pojorâta, care după spusa d-lor amintiți ar conține ordinul strict să le lese și mai departe păscătoarea în arăndă…Care fu însă mirarea bieților arăndași când le comunică administratorul domeniilor din Pojorâta căruia î-i predară epistola, că ea conține drept contrariul celor promise de d-nii Krutter și Sperlbauer, adecă (!) că să li se iee păscătoarea. A face în astfel de mod batjocură de bieții țărani e chiar o crimă și characteriseasă pe deplin sentimentele de care sunt pătrunși numiții domni”.
„Patria”, Anul II, nr. 123, Cernăuți, Duminecă în 26 Aprilie 1898.
“Cât se bea după războiu”
Din constatările făcute cu prilejul taxelor fiscale s’a stabilit că vinul și alte băuturi spirtoase se consumă în regiunea din nordul Moldovei, de 3 ori mai mult ca înainte de războiu.
“Gazeta Bucovinei”, Anul III, Nr. 406, 23 Aprilie 1920.
“La biblioteca orașului Suceava”
“Conducerea bibliotecii regionale Suceava sprijinită de delegate femei a înființat un număr de 21 biblioteci de casă în aceste cartiere. Față de anul trecut, numărul volumelor bibliotecii a crescut cu 1.054 titluri, atingînd un număr total de 35.235 de volume, iar numărul cititorilor a crescut la cifra de 1.351 dintre care 300 copii”.
“Zori Noi”, Anul X, Nr. 2624, 27 Aprilie 1956.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU
