„Curtea cu jurați la Tribunalul Suceava”
„S’au cercetat următoarele procese: 1. Costan Oncean, pentru prădăciune – a fost condamnat la 10 ani închisoare; 2. Simeon Lăpuștean, pentru ucidere – a fost condamnat la patru luni arest; 3. Maria Coliuc, pentru prădăciune – acusata a fost osândită la 4 ani închisoare; 4. Marton Hompot, acusat pentru ucidere – în urma verdictului afirmativ al juraților a fost osândit la 4 ani închisoare”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 13, Suceava, 15 Noemvre 1887.
„Sărbătorirea Domnului Prefect”
„În ziua de Sf. Dumitru, toți funcționarii poliției, societățile culturale, funcționarii prefecturii și asociația învățătorilor l’au sărbătorit pe domnul Prefect D. Cojocaruiu cu ocazia zilei onomastice. La orele 12, toate sălile prefecturii erau arhipline de lumea care a venit să felicite pe d-l prefect al județului Suceava. Primarul orașului, Gheorghe Doroftei, a adus mulțumiri din partea primăriei pentru sprijinul dat. …A urmat o gustare dată de sărbătorit pentru 100 persoane, unde s’au petrecut câteva clipe în cea mai cordială armonie, dovedindu-se cât poate face solidaritatea oamenilor de bine”
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, nr. 4937, 5 Noiemvrie 1936.
„Sute…”
„Sute de vînători au plecat ieri încă din zori plini de cartușe și de speranțe spre fondurile de vînătoare unde urma să se desfășoare o recoltare de iepuri. Sute de hectare au fost străbătute de vînători, cu arma în cumpănire sau la spate. La Arborea și Văculești, Mitoc și Dumbrăveni, Liteni și Frătăuții Vechi au răsunat cîmpurile și hățișurile de chiotele gonașilor și salvele vînătorilor. Ici-colo câte un urecheat făcea un salt în aer, ca un adevărat acrobat, și rămânea apoi întins așteptând parcă nerăbdător să se transforme nu în îngeraș, ci într-o formidabilă ciorbă, sau să se în tigaie”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5267, Suceava, Marți 17 noiembrie 1964.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU
