Din presa de altadata



Din presa de altadata
Din presa de altadata

„Tovărășia de ajutorare la întâmplări de boală și nenorocire din Sirete”
„Tovărășia de ajutorare la întâmplări de boală și nenorocire din Sirete, cea dintâiu societate de felul acesta de la noi, Românii bucovineni, ne roagă să aducem prea onoratului public român încă o dată amintire de reprezentările teatrale ce are a le da Teatrul român diletant din Sirete și de concertul ce are a-l da chorul cabinetului de lectură Renașterea tot din Sirete, în serile de 27 și 28 August st.n. în folosul ei. De nu mai mulți, apoi cel puțin acei Români cari de Sânta Maria cea Mare vor fi la iarmarocul anual din Sirete să binevoiască a nu uita de numita tovărășie”.
„Deșteptarea”, Foaia partidului poporal național, Anul IX, nr. 62, Cernăuți 12/25 August 1901.
„Școala de gospodărie din Vatra Dornei”
„Școala de gospodărie din Vatra Dornei își face pe deplin datoria oferind zilnic vizitatorilor până la 200 de mese cu un preț foarte convenabil. Vizitatorii admiră cum tinerele eleve știu să se impună prin o purtare corectă și serviciu conștiincios, iar corpul didactic cu muncă efectivă este la înălțimea chemării. Așezarea acestei instituții în localitatea Vatra Dornei este de lăudat, iar meritul îl are Directoratul învățământului provinciei Bucovina, care a înzestrat această instituție cu trei imobile plus inventarul necesar și care de altfel ar fi putut intra lesne pe mâna unor speculanți. Prețurile meselor servite la școală țin în gardă întreaga viața alimentară din orașul nostru balnear, care anul acesta, ca prin minune, este frecventat numai de Români, în special membri ai corpului didactic”.
„Popasuri”, Anul I, Nr. 1, 15 August 1943.
Forța motrică…
„După naționalizare, muncitorii de la Foresta Straja-Rădăuți și-au dat seama că gaterele n’au îndeajuns putere pentru că o însemnată parte din forța motrică a mașinei purta moara de alături. Comitetul de fabrică și organizația PMR sesizându-se de acest lucru a luat în unanimitate hotărârea ca toată forța motrică să se dea la gatere, iar moara să fie montată în așa fel încât să poată funcționa cu apă, fapt care s-a și realizat…Acum, pe lângă faptul că forța motrică nu mai este consumată de moară, moara poartă și un dinam care luminează fabrica tot timpul”.
„Lupta Poporului”, Cotidian de informații și atitudine democrată, Anul II, nr. 336, Suceava, Luni 23 August 1948.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU