Din presa de altadata



Din presa de altadata
Din presa de altadata

„Viață furată de ape”
„În comuna Danila, din districtul Suceava, Domnica a Georgi Șandru, trecând râul Suceava cu un car cu boi, s’a înecat. Carul și alți doi individi ce’l însociau au fost mântuiți”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul I, nr. 8, Cernăuți, Dumineca 26 Maiu 1891.
„Spitalul din Rădăuți”
„…Zestrea spitalului este în prezent cea predată de vechea conducere a spitalului, insuficientă, și urmează a fi completată și înlocuită în parte, potrivit cu măsurile luate anterior. Hrana bolnavilor din spital este de primă calitate, abundentă și nu se poate compara cu cea din trecut. În timpul ultimelor luni, efectivul bolnavilor s’a ridicat aproape la dublu. Fostul medic secundar d-l Ioan Zlapka, care folosește și în timpul de față locuința și garajul spitalului, l-a ajutat pe d-l Octavian Aburger la îndeplinirea serviciului medical în spital”.
„Cuvântul Țărănimii”, Anul IX, Nr. 172, 11 Mai 1930.
„Fabrica de binale din Frasin”
„Fabrica de binale din Frasin produce și livrează însemnate cantități de uși, ferestre și dulapuri de diferite modele. Numai în primele 4 luni ale anului curent s-au produs și s-au livrat 23.090 m.p. binale. O realizare care face cinste acestui colectiv este faptul că prețul de cost per m.p. binale a fost redus de la 75,93 lei planificat la 73,11 lei. În fabrică lucrează mulți muncitori harnici care își îndeplinesc conștiincios sarcinile și se străduiesc să dea produse de bună calitate”.
„Zori Noi”, Anul XV, nr. 4189, Suceava, Sîmbătă 27 mai 1961.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU