„Credințe poporale bucovinene”
„Dacă un băiet poartă de mic mărgele, apoi se crede că, crescând el mare și îmbătându-se va plânge ca muierile, va fi muieros”.
„Dacă îmbracă cineva un straiu pe dos este semn rău și se crede că trebue a’l călca în picioare, ca să nu strice acelei persoane”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul IV, nr. 79, Cernăuți, Joi 6/18 Octomvrie 1894.
„Bivuacul de la Păltinoasa”
„Încă de anul trecut Universitatea Regele Carol al II-lea din Cernăuți a organizat la Păltinoasa un bivuac pentru studenții suferinzi și debilitați. În anul acesta Universitatea a întreținut la acel bivuac timp de 6 săptămâni, 13 studenți care s’au recreat foarte bine. Cum însă bivuacul de la Păltinoasa era numai o creație provizorie, cu totul insuficientă pentru nevoile studențimii suferinde, Rectoratul s’a gândit să organizeze un institut de sănătate trainic și corespunzător pentru nevoile studențimii”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, nr. 4929, 25 Octombrie 1936.
„La GAS Fălticeni a început recoltarea peștelui
„Pescarii de la GAS Fălticeni au așteptat cu nerăbdare momentul începerii recoltării peștelui. Încă nu se făcuse de ziuă când și-au făcut apariția pe marginea iazului Șomuz. Au așezat cu grijă într-o barcă un năvod de vreo 200 de metri și au plecat în larg. Timpul s-a scurs și năvodul s-a strîns tot mai mult. Peștele auriu a început să se zbată în plasa care era trasă încet către mal”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5241, Suceava, Sîmbătă 17 octombrie 1964.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU
