Din presa de altadata



Din presa de altadata
Din presa de altadata

„Serata cu dans a Junimei arangiată în Suceavă”
„În sala de joc, unde moșul Grigori cu taraful său înveselia inimile dansatorilor, era o ordine exemplară. Toți oaspeții, întâmpinați cu multă amabilitate de membrii comitetului, fură conduși în sală, unde apoi tineretul se învârtia în joc cu mult foc și bucurie. În fruntea tuturor jucăușilor întotdeauna erau bravii Junimeni, cari, neobosit, se îngrijiau ca fiecare din d-rele fărmăcătoare să aibă cât se poate de multă distracție. Ordinile de dans pentru dame au fost foarte elegante și fine în esecutarea lor: cărticele îmbrăcate în mătasă albă, ear’ pe păretele întâiu, de-a curmedișul lui, un frumos tricolor”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 10, Suceava, Octomvrie 1887.
„A 30 aniversare a bacalaureatului promoției 1906 dela liceul din Suceava”
„Duminică, 18 octombrie a.c., elevii clasei a VIII-a de la liceul din Suceava, din anul 1906, și-au sărbătorit a 30 aniversare a promoției bacalaureatului lor. Într’un cadru de caldă intimitate, foștii profesori și elevi ai clasei sus-numite și-au manifestat dragostea duioasă ce leagă întotdeauna pe ucenicul cuminte de dascălul său bun. Această impresionantă sărbătorire, care a reunit foștii elevi într’un tot sufletesc, va rămâne pentru totdeauna în amintirea participanților”
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, nr. 4925. 19 octombrie 1936.
„O pîine rumenă și frumoasă…”
„Am cumpărat deunăzi o pîine rumenă și frumoasă. Într-adevăr m-am simțit satisfăcut că, în sfîrșit, s-au luat măsuri ca pîinea să fie de mai bună calitate. Dar această satisfacție avută la început s-a transformat într-o cumplită indignare deoarece la cîntărirea pîinii am constatat că, în loc de 2 kg pentru care am plătit 4 lei, pîinea avea numai 1 kg și 750 gr, deci cu un sfert de kg lipsă”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2747, Suceava, Octombrie 1956.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU