„Amintire din munții Bucovinei” (II)
„De aici drumul duce tot pe lângă Pârăul Caselor și trecând dintru început tot pintre poene verdi și fânațe mirositoare, valea se îngustă, priveliștea se micșurează; în dreapta ni răpesce privirile Dealul-Vergilor cu minunatele lui formațiuni muntoase; în stânga țintim cu admirare ochii noștri la Pietrele-arse cu creștetul lor ascuțit și coastele lor pripuroase și dogorite, ear’ dinaintea noastră o parte a Rarăului se ridică maestos deasupra celorlalți munți și ne atrage privirile noastre pline de uimire”.
„Revista politică”, Anul II, nr. 13, Suceava, 15 Noemvre 1887.
Concursuri internaționale de Bridge și Sky la Vatra Dornei
„În zilele de 8 și 9 noembrie a.c. a fost inspectat oficiul de Cură și Turism din Vatra Dornei de către domnul inspector N. Stănescu de la Oficiul Național de Turism din București. Domnul inspector a găsit gestiunea acestei instituții în cea mai deplină regulă, activitatea domnului președinte al acestui Oficiu, Aurel Avram, meritând cea mai necondiționată laudă și apreciere. S’au discutat și s’au luat măsuri pentru deschiderea sezonului de iarnă, care va avea loc de la 1 Decemvrie și va ține până la 15 Martie. Vor avea loc, printre altele, concursuri internaționale de Bridge și Sky, apoi bob și patinaj”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, nr. 4944, 15 Noemvrie 1936.
„La fabrica de plombe din Ițcani”
„Mica fabrică de plombe de la Uzina CFR Ițcani este foarte modestă: două mașini de turnat și un cazan în care se topește plumbul formează toată fabrica. Și aceste două mașini sunt foarte simple. La o apăsare a manivelei una produce 26 de bucăți plombe și alte 24 bucăți, toate numerotate de la 1 la 50. Procesul de fabricație nu este deloc complicat. Un linguroi toarnă plumbul topit în șanțul cu modele al mașinii, mâna dreaptă strânge tiparul, iar după câteva secunde mâna stângă scoate din formă un șirag strălucitor de 24 sau 26 de plombe”.
„Lupta Poporului”, Anul III, Nr. 425, 18 Noiembrie 1948.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU
