„Posturi de secretari comunali”
„Posturile de secretari comunali din Frătăuții-vechi, Bilca și Straja sunt de ocupat. Pentru toate trei posturile se cere cunoscința deplină a limbei române și germane în scris și vorbă; pentru Straja și cunoscința, cel puțin în vorbă, a limbei rutene. Concursul espiră pentru Frătăuții-vechi și Bilca la 30 Decemvrie, ear pentru Straja, la 25 Decemvrie”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul IV, nr. 96, Cernăuți, Duminică 4/16 Decemvrie 1894.
„Din tainele Serviciului Sanitar al Sucevei”
„În orașul Suceava se află un spital mixt cu 75 de paturi bugetare. El este condus de domnul Traian Bona, asistat de domnul Dr. Silvestru Strungariu și domnul Petre Petrescu, administrator, cât și de 20 de persoane auxiliare. Cu personalul medical și cel sanitar ce-l are la dispoziție, serviciul sanitar își face datoria în limita posibilităților, acoperind până acum necesitățile cele mai stricte”.
„Suceava”, Anul I, nr. 2, 13 Decemvrie 1934.
„Săptămîna internațională a apicultorilor”
„Între 5-11 decembrie se desfășoară Săptămîna internațională a apicultorilor. În această perioadă, Filiala județeană Suceava, prin cercurile sale din Cîmpulung, Vatra Dornei și Rădăuți, va organiza întîlniri ale apicultorilor, prilej cu care se vor reliefa rezultatele obținute în acest sector al agriculturii. Menționăm faptul că apicultorii suceveni și-au realizat planul anual cu un trimestru înainte de termen, pînă la această dată încasările rezultate din vînzări (utilaj apicol, stupi, ceară, rame, biostimulatori) au atins cifra de 2.380.000 lei”.
„Zori Noi”, Anul XXVI, nr. 7453, Suceava, Duminică 5 decembrie 1971.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU






