Din presa de altadata



Din presa de altadata
Din presa de altadata

„Catastrofa de la Gura-Humorului”
„Am primit de la Păltinoasa depeșa că întreg orașul Gura-Humorului e în flăcări. Știrea aceasta a produs o adâncă emoțiune. Imediat s’a compus un tren separat, s’a alarmat garnisoana și s’a comandat o companiă a regimentului sub conducerea d-lui căpitan Neumann la fața locului…Întregul orășel a devenit prada flăcărilor ajutate prin un vânt prielnic și seceta care ține. Nealterate de flăcări au rămas numai biserica gr. or., casa parochială și locuința silvicultorului fond. relig. gr. or. S’a mai salvat biserica armenească…Cu mare greu s-au salvat actele fonciare, ale judecătoriei și perceptoriei din edificiile cari erau în flăcări.
„Patria”, Anul III, nr. 269, Cernăuți, Duminecă în 2/14 Maiu 1899.
Reclamă
“În fiecare Duminică și în zilele de sărbătoare, la prânz, orchestra și cântăreții Restaurantului Drăguleanu, vor distra publicul în grădina restaurantului în timpul mesei dela orele 12 până la orele 14.30. În fiecare zi, dela orele 9 dimineață se servesc în grădină aperitive și orice băuturi reci. Mititei și fripturi la grătar se va servi toată ziua. Table, șah și rummy sunt la dispoziția amatorilor. Șprițuri bune și reci numai la Restaurantul Drăgulescu”.
“Suceava”, Anul II, Nr. 387, 2 Mai 1940.
„Meetingul și defilarea”
„Cu trei zile înainte, orașul a început să îmbrace haină de sărbătoare. N’a rămas colțișor de fațadă, n’a rămas vitrină sau balcon neîmpodobit. Peste tot fâlfâiau steagurile roșii victorioase…În dimineața zilei de 1 Mai în sunetul fanfarelor străzile revărsau coloane nesfârșite de oameni ai muncii spre stadion unde a avut loc meetingul. Peste 6.000 de participanți, bărbați și femei, muncitori ceferiști dela Ițcani și Burdujeni, muncitori din fabricile de cherestea dela Cacica și Solca, țărani muncitori din județ, tineri utemiști, ostași și sportivi, au ascultat cuvântul secretarului adjunct al județenei PMR Suceava”.
„Lupta poporului”, Anul III, nr. 534, joi 5 Mai 1949.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU