Din presa de altadata

Din presa de altadata
Din presa de altadata

„Reuniunea districtuală de agricultură din Rădăuți”
„Reuniunea districtuală de agricultură din Rădăuți va ține adunarea generală vineri, în 14 Decemvrie. Între altele, în această adunare se va desbate și asupra chestiei lepădării poporului din beutura rachiului și efectele ei; în ce fel beutura rachiului s’ar putea înlocui prin vinuri preparate din poame și cum aceasta să se poată procura pentru popor”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul IV, nr. 95, Cernăuți 1/13 Decemvrie 1894.
„ Sucevei”
„Suceava trece drept al doilea centru cultural al Bucovinei! Ba mai mult Suceava e Bârlogul Bucovinei, deci unică în felul ei, în partea aceasta de țară. Are legendă și tradiție culturală și tradițiile sunt și ele obligatorii. Deci, Suceava e obligată să fie activă pe teren cultural, chiar și până la absurd.
„Suceava”, Anul I, nr. 1, 6 decembrie 1936.
„Secția de artă populară”
„Anul acesta, colecția secției de artă populară a Muzeului Suceava, găzduită la Hanul Domnesc, s-a îmbogățit cu 438 piese tradiționale, de o mare valoare documentar-artistică, reprezentînd toate genurile de artă populară practicată în județ. Cu acestea, fondul secției însumează 5000 de obiecte”.
„Zori Noi”, Anul XXVI, nr. 7452, Suceava, Sîmbătă 4 decembrie 1971.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU

Recomandări

Eleva Beatrice Tcaciuc a cucerit marele trofeu la Festivalul Internațional „Cântec de Stea”, la Piatra Neamț

Expoziția „Zabrenicele Bucovinei”, curatoriată de câmpulungeanul dr. Horațiu Silviu Ilea, la Muzeul Național al Țăranului Român