Din presa de altadata



Din presa de altadata
Din presa de altadata

„Societatea pentru fond de teatru național”
„În primele dile ale lunei curente s’a constituit în toată tăcerea pe pământul Bucovinei o nouă societate care menită este a aduce cultura poporului nostru cu un pas gigantic mai departe. Este înființată de oameni cari, conduși de dorul progresului cultural al neamului lor, au desfășurat cu curagiu și încredere în viitor falnicul drapel al acestei noue societăți. – eată în mod scurt și clar espus scopul care î-l urmărește noua societate”.
„Patria”, Anul II, nr. 109, Cernăuți, Vineri în 20 Martie (1 Aprilie) 1898.
“Darurile M.S. Regina pentru săracii din Bucovina”
M.S. Regina a dăruit internatelor de copii din Bucovina un vagon cu haine și alimente. Fiecare copil sărman a primit haine. Elevii sărmani și meseriașii au scăpat prin aceste mijloace de lipsa mare de haine. Haine au mai primit institutul celor slabi și institutul pentru copii orbi. Afară de acestea a dăruit M.S. un număr mare de haine și mijloace sanitare pentru spitalurile din Bucovina. Prin aceste daruri și-a asigurat M.S., mult milostiva noastră Regină, mulțămită veșnică a celor mai sărmani și a semănat în sufletele neatinse ale copiilor recunoștință și iubire nemărginită.
“Gazeta Bucovinei”, Anul III, nr. 393, 3 Aprilie 1920.
„Instituirea Consiliilor de împăciuire pe lîngă sfaturile populare”
„Printr-un decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale se instituie pe lîngă comitetele executive ale sfaturilor populare comunale, orășenești și de raion orășenesc comisii de împăciuire, care se vor ocupa de rezolvarea unor litigii penale mai mărunte…S-a constatat că, în ultimul timp, aproape jumătate din întregul volum de cauze penale pe care le-au avut de rezolvat organele de miliție și instanțele judecătorești au fost infracțiuni ce dau naștere unor procese care, de cele mai multe ori, se sting prin împăcarea părților și prin retragerea plîngerii…Instituirea comisiilor de împăciuire va duce la micșorarea numărului proceselor, va descongestiona organele de miliție și instanțele judecătorești, permițîndu-le să se ocupe cu descoperirea și judecarea unor infracțiuni mai grave”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2911, miercuri 3 aprilie 1957.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU