Din presa de altadata



Din presa de altadata
Din presa de altadata

Bustul lui Eminescu de la Dumbrăveni
„Desvelirii îi premerse un serviciu divin în frumoasa biserică de pe moșie. Apoi s-au săvârșit rugăciuni în fața bustului acoperit, pe când corul mixt de plugari – sub conducerea d-lui Tempea – cânta din tufiș, unde era ascuns, o compoziție admirabilă cu textul versurilor lui Eminescu: . Când căzu vălul, bustul fu sfințit cu aghiasmă și corul execută o prea frumoasă cantată…”.
„Deșteptarea” (Foaia Partidului Poporal Național), Anul X, nr. 56, Cernăuți, 21 Iulie 1902.
„Își trage un foc de revolver în cap”
„Orașul Siret a fost sub impresia unei groaznice sinucideri a cărei victimă a fost o funcționară de 47 de ani, care, din diferite motive familiale, și-a curmat zilele. Către orele 4 s’a auzit în casa pensionarului Mateiciuc o detonare de revolver și când membrii familiei au ajuns la fața locului au găsit-o pe soția acestui funcționar, Hermenie Mateiciuc, culcată la pământ într-un lac de sânge. În mâna dreaptă mai ținea revolverul cu care își trăsese glontele în cap…Poliția, care a sosit să cerceteze cazul, a stabilit că cauza sinuciderii e raportul unor neînțelegeri familiale”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX; nr. 4864, 26 Iulie 1936.
„Expoziția economică ”
„În sala sporturilor din Suceava a fost deschisă recent expoziția economică , o autentică sinteză a dezvoltării multilaterale a județului nostru în cei 25 de ani care au trecut de la eliberarea țării. Machete, grafice, mostre ale produselor fabricate în județ, oferă vizitatorului imaginea Sucevei contemporane, așa cum se prezintă ea în anul Congresului al X-lea al Partidului și al aniversării unui sfert de veac de la începuturile noii sale istorii”.
„Zori Noi”, Anul XXIII, nr. 6716, Suceava, Sîmbătă 19 iulie 1969.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU