„Credințe poporale bucovinene”
„Se crede că aceea casă este cu noroc pe care-și fac cocostârcii cuib”.
„Se crede că nu e bine a strica cuibul unui cocostârc, căci, la din contra, el aduce foc în clonț și aprinde casa”.
„Se crede că dacă-și face rândunica cuib sub streașina vre’unei case, va muri cineva din acea casă”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul IV, nr. 79, Cernăuți, Joi 6/18 Octomvrie 1894.
„Primăria Suceava renovată”
„Vineri, 16 octombrie, a avut loc la Suceava solemnitatea sfințirii a complet renovatei Primării. La ceremonie au luat parte domnul prefect Cojocariu, domnul primar Doroftei, și diferiți consilieri și alte personalități. Toate încăperile Primăriei au fost renovate după cel mai modern fel, așa că prin felul acesta Primăria Suceava a devenit o clădire impunătoare”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, nr. 4929, 25 Octombrie 1936.
„Orașul Fălticeni”
„Orașul Fălticeni își schimbă înfățișarea pe an ce trece. El are acum 20 km străzi pavate, față de 12 km în anul 1952; 28 km rețea de apă, față de 5 km în anul 1950; spațiile verzi s-au extins la 35.000 mp, au fost date în folosință 350 apartamente și s-au construit numeroase case individuale. La munca de gospodărire locală își aduc contribuția numeroși cetățeni, care, numai în anul 1965, au prestat, prin muncă patriotică, lucrări în valoare de cca. 2 milioane lei”.
„Zori Noi”, Anul XX, nr. 5549, Suceava, Vineri 15 octombrie 1965.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU
