Înțelepciunea populară se înfiripa, întrema și cizela prin oralitate: circulând din gură în gură, cugetarea, zicătoarea, aforismul, câștigau în profunzime și expresivitate. Acum, creația populară, în formele în care se mai manifestă, n-o mai auzi la hora cu strigături, nici recitată la șezătoare, ci are circulație… electronică: din PC („personal computer”) în PC.
De regulă, se dă „forward”, reiterându-se același text; totuși, nu puțini dintre „andrisanți” nu se sfiesc să-l modifice ici-colo, adăugând stropul de contribuție personală ce-i conferă atributul de creație colectivă. Folcloriștii încă nu s-au dumirit cum e cu aceste noi modalități de exprimare a creatorului anonim, deși există de acum balade („Ion Americanul”, de ex.) cu o mulțime de variante diferite în USA față de Canada sau Australia. Operând modificări menite să aducă textul cât mai în preajma perfecțiunii, internauții au procedat instinctiv precum stră-strămoșii cizelatori ai „Mioriței”.
De largă circulație are acum un nou gen (specie?) greu de orânduit în rafturile folcloristicii – ar fi vorba despre niscaiva monologuri interogative cu tentă filosofică, unele de-a dreptul naive, altele cuceritoare prin simplitate și sinceritate. Exemplific cu un astfel de text precizând că, uzând de prerogativele anonimului insertat în lanțul creației colective, am mai reformulat ceva fraze și am procedat la prescurtări. Iată-l: „După cum există oameni bogați și oameni săraci, tot așa există țări bogate și țări sărace. Diferența dintre ele nu derivă din vechimea experienței de viață tezaurizată în milenii de istorie trăită. India și Egiptul ființează de mii de ani pe harta lumii și, acum, viețuiesc sub zodia sărăciei lucii, în vreme ce țări cvasi-necunoscute cu două veacuri în urmă (Noua Zeelandă, Australia ș.a.) se numără printre bogătașele planetei. Nici resursele naturale posedate nu reprezintă numaidecât cheia accesului către high-life-ul bunei stări. Japonia n-are resurse ale subsolului, nici spațiu pentru agricultură; are un teritoriu mic și muntos.
Este ca o mare fabrică plutitoare: importă materii prime din toată lumea și le prelucrează, exportând pretutindeni produse finite de înaltă clasă. Elveția n-are acces la mare, dar deține una dintre marile flote ale lumii; n-are cacao, dar exportă ciocolată, n-are decât scurte răstimpuri prielnice agriculturii și, totuși, izbutește să impună în Europa produse alimentare de vârf. Să fie oare gradul de inteligență nativă al fiecărei nații explicația accederii la bună stare? Nici vorbă: studenții din țările sărace ajunși la marile universități europene izbutesc constant, prin performanțe, să ia față colegilor băștinași. Apartenența rasială să explice totul? Fals: „leneșii” hispanici sau africani alcătuiesc, în prezent, redutabila forță productivă a țărilor occidentale. Și atunci, ce face diferența?
Se pare că unicul factor major rămâne ATITUDINEA. Locuitorii țărilor bogate s-au deprins să respecte câteva reguli esențiale (ordinea lor nu-i importantă): 1 – etica; 2 – ordinea și curățenia; 3 – integritatea și cinstea; 4 – punctualitatea; 5 – responsabilitatea; 6 – dorința de perfecționare; 7 – respectul pentru legi; 8 – respectul față de drepturile celorlalți; 9 – dragostea de muncă; 10 – chibzuința și economisirea. Cum arată acest decalog față de haosul din realitățile românești?
Iată, dar, că nu suntem săraci din pricină că țara noastră n-are resurse naturale (și are!), nici că natura ar fi crudă cu noi, nici din pricina vreunei infirmități intelectuale. Suntem săraci pur și simplu din cauza ATITUDINII noastre față de exigențele lumii în care trăim și de principiile de bază ale funcționării societății veacului XXI. Dacă vom aștepta ca guvernul să rezolve problemele noastre, avem de așteptat… toată viața. Doar schimbarea hotărâtă a ATITUDINII ar putea valida înscrierea țării noastre pe calea progresului. Iar progres=bunăstare.”
Ăsta-i textul (prescurtat). Cum vi se pare?
