Sâmbătă, în cadrul etapei a V-a a Diviziei Naționale de Rugby, echipa locală CSM Bucovina Suceava s-a deplasat la Cluj, pentru partida cu Universitatea din localitate. Deși în lotul deplasat la Cluj de antrenorul Constantin Vlad s-au găsit și „veteranii” Bortă și Scolobiuc, jocul s-a desfășurat într-un singur sens, clujenii înscriind ori de câte ori au dezvoltat atacuri de linia de trei sferturi. În aceste condiții, rezultatul final, 63-7, după 34-0 la pauză, nu a mirat pe nimeni, inclusiv Constantin Vlad recunoscând că echipa nu poate mai mult în momentul de față. „Pe înaintare lupta a fost echilibrată, însă pe linia de trei sferturi am fost total depășiți. În aceste condiții nu am avut cum să facem față, victoria gazdelor fiind mai mul decât concludentă”, a declarat Vlad. Singurele puncte ale echipei noastre au fost realizate de Croitoru (eseu) și Conachi, care a reușit să transforme eseul reușit de Croitoru. Din păcate ghinioanele continuă se să țină lanț de rugbyștii suceveni, în partida de sâmbătă nu mai puțin de trei jucători ieșind de pe teren accidentați, aceștia șanse mici de vindecarea până la partida următoare. În aceste condiții partida de sâmbătă, acasă cu Steaua, se anunță foarte dificilă, echipa locală fiind resemnată cu o nouă înfrângere. În partida de la Cluj pentru CSM Bucovina Suceava au evoluat următorii jucători: Rusu, Lupei, Ursache, Țurcan, Ispir, Preutescu, Teodorovici, Bortă, Scolobiuc, Flutur, Soloniuc, Ivanovici, Bogdan Dascălu, Oanea și Tuchlei, pe parcurs mai intrând Croitoru, Andrei Dascălu, Patenschi și Conache. Reamintim că sucevenii se află pe ultima poziție în clasamentul seriei I a Diviziei Naționale, având numai înfrângeri și un singur punct, acumulat pentru o înfrângere la mai puțin de șapte puncte diferență.





