Din miracolele naturii: rodiile previn distrugerea celulelor cerebrale și stopează maladia Alzheimer!



Rodiile ar putea stopa evoluția maladiei Alzheimer prin intermediul unui ingredient care previne inflamarea celulelor cerebrale, se afirmă într-un studiu realizat recent de Universitatea Huddersfield din Marea Britanie, informează dailymail.co.uk.
Ingredientul, denumit punicalagin, previne inflamațiile care distrug celulele cerebrale, precizează autorii studiului. Ei speră că descoperirea lor îi va ajuta și pe pacienții diagnosticați cu artrită reumatoidă și cu maladia Parkinson, prin reducerea inflamațiilor dureroase, specifice acestor boli.
Maladia Alzheimer afectează 800.000 de persoane în Marea Britanie și 163.000 de cazuri noi sunt diagnosticate în fiecare an.
Testele de laborator au arătat că punicalaginul – o formă de polifenol – din rodii poate să inhibe inflamațiile din anumite celule cerebrale specializate.
Acea inflamație duce la distrugerea unui număr tot mai mare de celule cerebrale, făcând astfel ca maladia Alzheimer să progreseze și starea pacienților să se deterioreze.
În prezent, nu există niciun tratament contra maladiei Alzheimer, însă punicalaginul din rodii poate să prevină sau să încetinească evoluția bolii.
Studiul, publicat în revista Moleclar Nutrition & Food Reseach, a fost realizat pe șoareci și a fost coordonat de profesorul Olumayokun Olajide de la Universiatea Huddersfield, în colaborare cu cercetători de la Universitatea Freiburg din Germania.
Potrivit autorilor, care încearcă să fabrice un medicament cu administrare orală, o cantitate de 100 de mililitri de suc de rodie conține 3,4 mililitri de punicalagin. Oamenii de știință afirmă că acest compus cu efecte benefice se află cu precădere în coaja fructului, nu în pulpa acestuia.
Rodia, un fruct originar din Orientul Mijlociu, este folosită de multe secole în medicina tradițională și este considerată un leac eficient contra bolilor cardiace, hipertensiunii, inflamațiilor și a unor tipuri de cancer, precum cel de prostată.
Surse: Mediafax, Daily Mail
Florin Bădescu



Recomandări