„Din lume, fără nume“

Așa îi pomenesc femeile pe copiii morți fără de vreme, adică nebotezați sau avortați – „din lume, fără nume”, „făcuți fără vreme” sau „prunci nebotezați”. Aceasta, în cazul în care vreun preot nu i-a „botezat” la icoana Sfântului Ioan, Botezătorul Domnului, cu nume de Ion sau Ioana, care abundă prin pomelnicele de la mănăstiri. Așa cred femeile care, mustrate de conștiință și ajunse în pragul deznădejdii, uneori la bătrânețe, nu mai știu cum să scape de acest greu păcat care le urmărește toată viața, uciderea unui prunc.
În satele Brădicești, Băiceni și în zonă (județul Iași) am întâlnit obiceiul de a „boteza” copiii avortați, practică necanonică, respinsă de Biserică: „Preotul bătrân boteza copiii avortați. Citea o carte, ca la botezul copiilor vii, și turna agheazmă, unde îngropase copiii femeia, la un pom”. (Toma Maria, Brădicești). La Băiceni, „copiii avortați se botează la Sfântul Ion, cu lumânare, cu crișmă; o pune la Maica Domnului și preotul slujește și zici că-s botezați, dar Dumnezeu știe dacă botezul ista îi sau nu-i primit” (Cărare Aneta, Băiceni).
În alte locuri din țară, copiilor avortați li se fac parastase și pomeni, ca unui mort, slujindu-se pentru ei la mormântul unor rude și dându-se de pomană.
Se zice că, mai demult, femeile, pentru a avorta, dacă sarcina nu era trecută de o lună, beau „dudăile pădurii – cintaur” sau leandru. Dar… „dacă știau babele că ai avortat, dacă treceai de o lună și nu te duceai la molitfă, te ocărau că ai avortat și spurci ogoarele; zicea să nu te duci la apă, nici pe drum, că arde foc în urma voastră” (Năstase V. Rarița, Dobrovăț, județul Iași).
Poate că ar trebui să concluzionăm, cu informatoarea noastră din Cotnari, Enăchescu Elena, că „copilul nebotezat nu-i nici în iad, nici în Rai. Îi pe-un câmp cu floricele. Așa știem. Nu poți să-i faci de pomană nimic”.
Atât de groaznic păcat era socotit avortul în comunitatea tradițională românească, încât puține femei îndrăzneau să-l provoace și, dacă se întâmpla aceasta, o făceau în mare taină, pentru că erau batjocorite de bătrâne că „n-au făcut toți copiii pe care i-a dat Dumnezeu”. Desigur, practicile despre care am vorbit mai sus nu sunt admise de Biserică, copiilor avortați neputându-li-se face nici botez, nici parastas, nici nu pot fi pomeniți la Sfânta Liturghie sau la vreo altă slujbă a Bisericii. Din fericire însă, am remarcat, pe teren, că preoții tineri nu continuă această „tradiție”, încercând să le explice femeilor lipsa ei de temeinicie, bazată pe învățătura și practica Bisericii.
Astfel, pentru a oficia Sfânta Taină a Botezului, persoana care urmează să fie botezată trebuie să fie vie și prezentă la oficierea ritualului, această condiție minimală neputând fi îndeplinită de copiii avortați.
Și totuși, ce se poate face, dat fiind că acest păcat a ajuns unul atât de răspândit în comunitatea contemporană? Părinții Bisericii recomandă, în primul rând, ca femeia în cauză să nu mai facă acest păcat. Esențiale sunt pocăința, spovedania și milostenia pe care le va avea de făcut ea, precum și canonul pe care duhovnicul socotește să i-l dea. Se crede că, neavând păcate personale, pruncii avortați nu pot fi osândiți, dar, nefiind luminați de Sfânta Taină a Botezului, nu pot intra nici în împărăția lui Dumnezeu și de aceea sunt lăsați la mila Lui.
Iar practicile populare ale botezului copiilor avortați sunt vânare de vânt, alergare după umbră, înșelare.
(Iuliana BĂNCESCU)