Cu un an în urmă, la început de octombrie, când Observatorul Astronomic din municipiul Suceava găzduia, în cadrul „Târgului de toamnă al colecționarilor filateliști și numismați”, cea de-a XIII-a ediție a „Expoziției filatelice interjudețene pentru copii și tineret”, expoziție organizată sub egida Asociației Filatelice (AF) Suceava de către Cercul Filatelic „Luca Arbore” (singurul cerc de profil care-și continuă constant și neîntrerupt activitatea filatelică în județ, sub coordonarea prof. Gheorghe Dolinschi), una din problemele abordate de președintele AF Suceava, Sergiu Ganea, în discuțiile pe care le-a avut cu Cezar Vasilescu, membru al Comitetului Director al Federației Filatelice Române, președintele Comisiei de Filatelie pentru Copii și Tineret și membru în Colegiul de redacție al Revistei “Filatelia”, a fost cea a inexistenței unui sediu pentru filateliștii suceveni. Cezar Vasilescu remarca atunci faptul că lipsa unui sediu este “un lucru regretabil”. “Păcat că filateliștii nu au spațiu adecvat – spunea el – nu au un loc al lor unde să vină, măcar o dată pe săptămână, să se întâlnească, să facă schimb, să discute. Afacerile se pot face și la o bere, dar filatelia are nevoie de un spațiu uscat, cald, nu se poate face pe drum. Normal ar fi ca cei care se ocupă de cultura județului să-i sprijine în această problemă”. Iată că, după un an, situația în privința sediului se prezintă la fel, dar este mult mai îngrijorătoare în ceea ce privește numărul de membri ai AF Suceava care, în lipsa unui spațiu în care să activeze organizat, s-au împrăștiat și s-au împuținat. Sergiu Ganea, președintele AF Suceava, spune că în prezent asociația mai are doar 36 de membri, din peste 180 câți erau cu câțiva ani în urmă. „Asociația Filatelică Suceava nu mai are sediu de mai bine de zece ani”, a subliniat el. „Am făcut o mulțime de demersuri, ani de-a rândul, către Primărie, către Consiliul Județean, dar nu am primit nici un răspuns. În prezent Asociația Numismatică, care funcționează aproape cu aceiași membri, întrucât, în marea lor majoritate, colecționarii numismați sunt și filateliști, a primit un sediu într-un beci insalubru, în imobilul unde a fost Asociația Surdomuților, dar este imposibil să se poată desfășura o activitate acolo. Ar trebui investite sute de milioane de lei ca să fie reabilitat acel spațiu, nu mai vorbim că nu dispune de utilitățile esențiale, încălzire, lumină, apă. Numărul membrilor asociației noastre a scăzut tocmai din cauză că nu avem unde să ne întâlnim. Ne-am mai întâlnit noi prin restaurante, vara în parcul central, dar nu se mai poate în acest fel. Colecționarii mai în vârstă s-au împuținat, iar tinerii n-au mai venit către noi. Mai sunt situații grele în țară, dar ca la Suceava nu e nicăieri. Instituțiile culturale n-au mai putut să ne ajute, până anul trecut aveam permisiunea să ne întâlnim o dată pe lună în holul Casei de cultură, dar acum nu mai avem nici această posibilitate. Am mai încercat la Universitate, la Observatorul Astronomic, pe ici pe colo ne mai primeau câte o săptămână, două, dar nu putem funcționa într-un continuu provizorat. Nu mai avem speranțe în rezolvarea acestei probleme, am discutat-o în Conferința Națională de la București, dar soluția trebuie găsită la nivel local”. Filatelia, „o pasiune care modelează sufletul și caracterul omului”, așa cum le spunea anul trecut Cezar Vasilescu copiilor premiați la expoziție, riscă să fie înăbușită la Suceava, înainte de anul 2008, când în România se va organiza expoziția mondială EFIRO, care va marca împlinirea a 150 de ani de la apariția primelor mărci poștale românești.






