Pagini de restituire spirituală

„Din istoricul preocupărilor arheologice în Bucovina. Societatea Arheologică Română”

„Din istoricul preocupărilor arheologice în Bucovina”
„Din istoricul preocupărilor arheologice în Bucovina”

Arheologul sucevean Bogdan Petru Niculică, muzeograf și expert patrimonial cultural mobil în cadrul Complexului Muzeal Bucovina, a scos de sub tipar, după cca. trei ani de documentare, o lucrare care sintetizează în premieră începuturile și organizarea arheologiei din Bucovina. Lucrarea, intitulată „Din istoricul preocupărilor arheologice în Bucovina. Societatea Arheologică Română”, tipărită în seria patrimoniu.sv (inițiată și sprijinită financiar de Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Suceava) este structurată pe trei capitole și, deși vizează perimetrul bucovinean, abordează sincron fenomenul arheologic din întreg spațiul românesc, cu racordurile și colaborările care s-au conturat între pasionații și cercetătorii în domeniu.
De la perioada de pionierat, la constituirea Societății arheologice române din Bucovina
Pornind de la perioada de pionierat („marcată de un firesc și inevitabil amatorism”) și subliniind importanța dispoziției emise în anul 1828 de autoritățile imperiale habsburgice (care cuprindea precizări clare cu privire la patrimoniul istoric, arheologic și numismatic), remarcând rolul Comisiei centrale pentru artă și monumente istorice de la Viena (înființată în anul 1856) și constituirea primelor societăți și instituții muzeale din Bucovina (Societatea Muzeului Siret, Muzeul Țării Bucovinei din Cernăuți, Muzeul Orășenesc Suceava), accentuând asupra rolului și activității Societății arheologice române din Bucovina (12 iunie 1886), autorul rememorează nume, fapte și descoperiri arheologice din acea vreme.
În sanctuarul arheologiei bucovinene
Sunt reuniți, sub aceeași aură a pasiunii pentru trecut, amatori și profesioniști, de la căpitanul Josef von Gutter, preoții Iraclie Porumbescu, Dimitrie Dan și Simion Florea Marian, apoi Karl A. Romstorfer, Franz cav. Des Loges și Joseph Fleischer, până la Josef Syombathy (custodele colecției de antichități de la Naturhistorische Hofmuseum din Viena, care a venit în Bucovina pentru prospecțiuni și recunoașteri de teren) și Dionisie Olinescu.
Volumul, care cuprinde o serie de fotografii și documente în facsimil, reproduce in integrum textul arheologului bucovinean Dionisie Olinescu intitulat „Charta archeologică a Bucovinei”, având în anexă și reprezentarea cartografică.
„Pagini de restituire spirituală – așa cum scrie conf. univ. dr. Dumitru D. Boghian în textul introductiv intitulat „Lumini din trecut” – care invită cititorul să pătrundă în sanctuarul arheologiei bucovinene”.

Recomandări

Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”

Emil Ursu: „Revelații, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”

Emil Ursu: „<Revelații>, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”
Emil Ursu: „<Revelații>, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”

Expoziție de artă ce reunește două mari nume ale artei românești contemporane, Petre Velicu și Ion Mândrescu, la Muzeul de Istorie