– Nouă, toate necazurile vieții ne vin de la greșeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie, și spală cu ele vinovățiile noastre. Oamenii însă tare greu pricep, că ispășirea prin necazuri dovedește, nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui.
– Atâta vreme cât ținem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viața noastră. De îndată însă ce mărturisim păcatele și vinovăția, primejdia morții o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră.
– Păcatele trebuie ispășite după spovedanie aici (în viața aceasta), prin canon și prin suferințe purtate cu răbdare, ca să scăpăm de ispășirea de dincolo.
– Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă, încât ani de zile nu ajung ca să-i dai de capăt.
– Numai atât bine putem face, câtă suferință putem ridica de pe el.
– Conștiința e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om și același ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. Cum Îl văd așa mă vede. Glasul conștiință însă, fiind și capătul lui Dumnezeu din fii Săi, prin firea Sa, nu va putea fi înăbușit mereu. Odată și odată începe să strige la noi, punându-ne înaintea lui Dumnezeu și înaintea noastră de toate fărădelegile făcute.
– Concepția de viață creștină: oxigen (aer bun), glicogen (hrană rațională), somn, să-ți păstrezi energia vitală (hormonii) și să ai un program de viață creștină.
– E atât de mare sufletul omului, după obârșia sa, încât numai Dumnezeu îl poate umple. Cu orice altceva ai încerca să-ți saturi sufletul, nu faci decât să ți-l îngustezi pe măsura dorinței urmărite: asta-i desfigurarea lui!
– Oare știi, omule, că din prima și până în ultima zi a vieții tale tu alergi mereu? Îți transporți sufletul spre limanul Împărăției lui Dumnezeu, în căruța trupului tău. Fii hotărât! Încearcă și ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat.
– Cine-i îngust la minte n-are leac nicăieri.
– Despre tulburarea duhului: „Nu te grăbi să te întărâți întru duhul tău, căci mânia sălășluiește în sânul celui nebun. Nu spune niciodată: Cum se face că zilele cele de altădată au fost mai bune decât acestea! Căci nu din înțelepciune întrebi una ca asta”.
– Cea mai grea ispită pe care o poate întâmpina omul în calea mântuirii este ispita „nopții din Ghetsimani”, adică aparenta lăsare în prăpastie din partea lui Dumnezeu. Dacă rezistă cineva la această probă, acela a dobândit desăvârșirea.
– Dumnezeu e pretutindeni doar că trebuie rugat. Uneori chiar o rugăciune scurtă făcută însă din tot sufletul și cu toată inima te ajută dacă o zici cu putere.
– Agonisiți-vă dragostea de Dumnezeu și toate bunătățile se vor adăuga vouă.
– În zilele acestea mai de pe urmă, când și nouă ni se pare “că de acum vremea s-a scurtat”, cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleștându-i pe oameni și lucrându-le de zor dărâmarea în întindere și în adâncime. Iar pe de altă parte preoții vremurilor noastre n-au mai urmărit-o ca păcat și ca atare să o măture afară din Taina lui Dumnezeu, adică din căsătoria creștină. Așa se face ca, “lipsind preotului conoștința legii și bătrânului sfatul”, oamenii orbecăie în mulțimea neștiinței și a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieții oameni, care dorm liniștiți somnul de primejdie, de buna credință ca aceea (desfrânarea dintre soți) nu-i păcat.
– Iubirea desfrânării îi face pe oameni groși la minte și la obraz, și nu înțeleg cinstea. De aceea, mugurii căsătoriei lor, copiii, îi dau pe părinți cu capul de toți pereții și prin purtările lor rele le azvârle cu copite în obraz, iar la rândul lor îndoit vor lua și ei de la copiii lor.
– Fericit este acela care poate spune cu Sfântul Grigorie de Nissa: „Doamne, fă cu mine ceea ce fac eu cu alții”.
-Nu va putea avea omul pace pe pământ de nu va avea pace cu Dumnezeu. Așadar în numele lui Hristos vă rugăm ca și cum Dumnezeu v-ar ruga prin noi: împăcați-vă cu Dumnezeu.
(sursa: http://cenaclulluminalina.ro/index.php/ortodoxie/93-din-invataturile-parintelui-arsenie-boca)
