Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare. Ea a fost scrisă de Duhul Sfînt pentru ca să găsim în ea, întocmai ca într-un spital sufletesc, la care să vină toți, doctoria potrivită pentru boala fiecăruia. Căci este scris: „doctoria este aceea care va face să înceteze suferințele cele mari”.
Într-adevăr, altceva ne învață cărțile profeților, altceva cele istorice, altceva Legea și altceva îndemnurile date prin Proverbe. Cartea Psalmilor, însă, cuprinde în sine tot ceea ce este mai folositor în toate. Ea profetizează cele viitoare, însemnează fapte istorice, dă legi pentru viață, arată ce trebuie să facem și, ca să spunem într-un singur cuvînt, este o adevărată comoară de învățături bune, punînd la îndemîna fiecăruia, după sîrguința lui, tot ceea ce îi este de folos. Ea vindecă rănile cele vechi ale sufletului și aduce cît se poate de grabnic însănătoșirea celui de curînd rănit. Îngrijește de cel bolnav și păstrează întreg pe cel sănătos. În genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vieții omenești caută să se cuibărească în suflete, să fie îndepărtate, și la aceasta ajunge prin crearea îngrijită a unei stări sufletești pline de bucurie și de plăcere, care face ca în suflete să ia ființă cugetele cele înțelepte.
Astfel, fiindcă Duhul Sfînt știe ce greu este să fim îndrumați pe calea virtuții, din cauza că noi disprețuim viața cea înaltă, ca unii care sîntem înclinați întotdeauna către plăcere, ce a făcut?
El a împreunat laolaltă cu dogmele plăcerea cîntului, pentru ca, fără de știrea noastră, odată cu bucuria și frumusețea celor auzite să primim și folosul care rezultă din cuvintele pe care le auzim. De altfel tot asemenea fac și doctorii cei înțelepți atunci cînd au de dat bolnavilor doctorii amare: căci ei le amestecă mai întîi cu miere și numai după aceea le dau celor ce nu ar putea să le ia altfel. Deci, aceasta este cauza care a făcut ca să se ajungă și pentru noi la cîntările acestea pline de armonie ale psalmilor, pentru ca cei care-i vor citi să creadă că fac cîntări, iar în realitate să-și cultive sufletele.
– Psalmul este liniștea sufletelor
Căci adevărul este că niciodată cineva nu a ieșit din biserică păstrînd cu ușurință în minte cuvintele apostolice sau profetice, fie ele oricît de simple, în timp ce cuvintele psalmilor le cînta toți credincioșii și nu arareori s-a întîmplat ca cei care din cauza mîniei arătau întocmai ca fiarele sălbatice, de îndată ce au început să cînte vreun psalm, la un loc cu alții, să se întoarcă apoi de acolo cu sălbăticia din suflet îmblînzită, datorită cîntecului.
Psalmul este liniștea sufletelor, răsplătitorul păcii, potolitorul gălăgiei și al valurilor gîndurilor. El face să slăbească mînia sufletului și înfrînează pornirea către patimi; este tovarășul prieteniei, apropierea celor care stau departe, ca unul care împacă pe cei ce-și poartă vrăjmășie. Căci cine, oare, mai poate fi socotit vrăjmaș al altuia, atunci cînd își unește glasul la un loc cu el, pentru a da laolaltă laudă lui Dumnezeu? Psalmodia aduce cu sine tot ce poate fi mai bun: iubirea, făcînd din tovărășia laolaltă a glasului un fel de trăsură de unire între oameni; adunînd pe credincioși laolaltă într-un singur glas de cor, psalmul este alungătorul demonilor, aducătorul ajutorului îngeresc, arma pentru teama de noapte, liniște pentru oboseala zilei, pavăza și mîngîierea oamenilor credincioși, iar pentru femeile credincioase una din cele mai potrivite podoabe.
– Psalmul este glasul Bisericii
Psalmul face ca pustiurile să se arate locuite și patimile să fie înfrînate. Început pentru începători, el este creștere pentru cei care propășesc pe calea virtuții și sprijin pentru cei care merg pe calea desăvîrșirii. Psalmul este glasul Bisericii; el înveselește sărbătorile și face să se nască în inima credinciosului dorul după Dumnezeu. Chiar și din inimile de piatră psalmul stoarce lacrimi. El este o faptă îngerească, o trăire cerească, o mireasmă duhovnicească. Ce poate fi mai înțelept, oare, ca această povață a învățătorului care ne îndeamnă să cîntăm, pentru că în același timp să și învățăm cele ce ne sînt de folos?
Nu se întipăresc, oare, în felul acesta, în sufletele noastre și mai bine învățăturile? Căci este de știut că învățăturile care se dau cu sila nu pot să dăinuiască în suflete, pe cînd învățăturile care pătrund în suflet cu plăcere și bucurie rămîn de-a pururi. Ce nu poate învăța cineva din psalmi? Măreția bărbăției, exactitatea dreptății, însemnătatea înfrînării, desăvîrșirea judecății, chipul în care trebuie să rabde și tot ceea ce se poate spune despre lucrurile cele bune. Numai aici poate să se găsească teologia cea desăvîrșită, aici prezicerea venirii în trup a Domnului Hristos, aici amenințarea judecății celei veșnice, aici nădejdea învierii, aici teama de iad, aici făgăduința măririi ce ne așteaptă, ca și dezvăluirea tainelor celor nepătrunse, căci toate se găsesc adunate aici, în Cartea Psalmilor, întocmai ca într-o comoară bogată, care este pusă la îndemîna tuturor. Și, dacă este adevărat că există mai multe instrumente muzicale, nu este mai puțin adevărat că profetul a armonizat cartea aceasta cu instrumentul numit psaltire, pentru că, după cum se pare, el a voit să arate cu aceasta harul Duhului Sfînt care răsună în ea, întrucît dintre toate instrumentele muzicale numai psaltirea își are cauza sunetelor venită din sus. Într-adevăr, la chitară și la lira sunetul răsună dedesubtul locului unde sînt atinse coardele și numai psaltirea dintre toate instrumentele muzicale primește sunetele din partea de sus a ei, îndemnîndu-ne cu aceasta ca și noi să ne deprindem a căuta cele de sus și să nu ne dedăm patimilor trupului, din cauza plăcerii ce ne-ar da-o cîntecul. Dealtfel, mai cred că cuvîntul profetic, prin construcția instrumentului acestuia, a voit să ne arate un lucru adînc și înțelept, că toți cei plini de grijă și cu sufletele senine pot fi ușor conduși pe calea care duce către cele înalte.
